StiripesurseȘtirile zileiMăcel în Afganistan! Cel puţin 38 de oameni au murit

Măcel în Afganistan! Cel puţin 38 de oameni au murit

Publicat:

Cel puţin 38 de agenţi de securitate şi civili afgani au fost ucişi în atacuri comise noaptea de joi spre vineri în patru provincii afgane, au declarat vineri oficiali locali, pe fondul unui atac al talibanilor asupra unor puncte de control militare afgane, relatează dpa, potrivit agerpres.

Un total de 29 de ofiţeri de poliţie şi membri ai armatei naţionale afgane au fost ucişi în atacuri talibane în provincia Farah (vest), a afirmat şeful consiliului provincial, Farid Bakhtwar.

Citeşte şi: Probleme mari la reţeaua de gaze din Boston. Zeci de explozii şi incendii au dus la rănirea mai multor oameni – VIDEO

Insurgenţi talibani au atacat mai multe posturi de control la marginea oraşului oraşului Farah precum şi în alte trei districte, fiind rănite cel puţin şase persoane, potrivit oficialului citat.

În provincia Samangan, nord, au fost ucişi cel puţin şapte poliţişti într-un atac al extremiştilor islamici, a spus un alt responsabil.


Cel puţin alţi 14 alţi au fost răniţi în atac joi în districtul Dar-e-Suf din Samangani, a afirmat membrul consiliului provincial, Safiullah Samangani.

Citeşte şi: Cadou EXCENTRIC pentru Erdogan. Emirul Qatarului i-a dăruit preşedintelui turc cel mai scump avion

În urmă cu o săptămână, 14 persoane au fost ucise şi şase rănite în atacuri talibane asupra unor puncte de control ale poliţiei din acelaşi district.

Între timp, civili au fost din nou surprinşi în mijlocul luptelor. Două persoane au fost ucise de militanţi talibani în districtul Jalrez din provincia centrală Maidan Wardak.

Victimele erau angajaţi ai guvernului din provincia Bamyan, au afirmat membri ai consiliului provincial.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.