StiripesurseȘtirile zileiMăcel în centrul statului african Mali - Aproape 100 de persoane...

Măcel în centrul statului african Mali – Aproape 100 de persoane au fost ucise într-un sat de etnie dogon

Publicat:

Cel puţin 95 de locuitori ai unui sat de etnie dogon, Sobane-Kou, din centrul statului african Mali, au fost ucişi în noaptea de duminică spre luni de către indivizi înarmaţi, au indicat pentru AFP un ales local şi o sursă din domeniul securităţii, potrivit agerpres.

De la apariţia în 2015 în centrul Mali a grupării jihadiste a predicatorului Amadou Koufa, care recrutează în primul rând adepţi din etnia fula, în mod tradiţional crescători de animale, confruntările s-au înmulţit între această comunitate şi etniile bambara şi dogon, în principal agricultori, care au înfiinţat ”grupuri de autoapărare”.

Citește și : Explozie provocată de o scurgere de gaze într-o primărie de lângă Roma – Zece răniți (VIDEO)

Potrivit civililor, indivizi înarmaţi au tras focuri de armă, au jefuit şi au dat foc unui sat cu circa 300 de locuitori. ”Este un sat dogon care a fost aproape distrus”, a indicat o sursă din domeniul securităţii maliene. ”Suntem pe teren împreună cu aleşi. Am numărat deja 95 de civili ucişi”, a adăugat sursa.

În martie-aprilie 2012, nordul statului Mali a ajuns pradă grupărilor jihadiste, în mare parte dispersate de o intervenţie militară lansată în ianuarie 2013 la iniţiativa Franţei, intervenţie ce continuă. Dar zone întregi scapă de sub controlul forţelor maliene, franceze şi ale ONU, în pofida semnării în 2015 a unui acord de pace având drept scop izolarea definitivă a jihadiştilor, acord a cărui aplicare acumulează întârzieri.


Începând din 2015, aceste violenţe s-au propagat din nord către centrul ţării, uneori chiar spre sud. Ele sunt concentrate mai ales în centru, interferându-se foarte adesea cu conflicte intercomunitare, un fenomen cu care se confruntă de asemenea statele vecine Burkina Faso şi Niger.

Citește și : Cei doi candidaţi la primăria Istanbulului se vor confrunta în prima dezbatere televizată din aproape două decenii

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.