StiripesurseȘtirile zileiMachu Picchu se redeschide pentru public

Machu Picchu se redeschide pentru public

Publicat:

Citadela incaşă Machu Picchu, închisă de la sfârşitul lunii ianuarie din cauza pandemiei de coronavirus, se va redeschide pentru turişti începând de luni, însă doar la 40% din capacitatea sa de primire, informează AFP, potrivit agerpres.

“Vom redeschide citadela pe 1 martie, cu o capacitate de primire de 40%. Un număr de 897 de persoane vor putea să viziteze situl în fiecare zi, în conformitate cu un protocol sanitar strict”, a declarat o sursă din Ministerul Culturii din Peru, care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

Citește și: Armata americană a lovit pozițiile miliţiile pro-iraniene la granița Siriei cu Irak

Închis timp de aproape opt luni în 2020, celebrul sit arheologic, inclus pe lista patrimoniului mondial de către UNESCO în 1983, a fost redeschis pentru public în noiembrie. Machu Picchu a fost însă închis din nou pe 31 ianuarie din cauza celui de-al doilea val al epidemiei de COVID-19, deosebit de virulent.

În momentul redeschiderii din noiembrie, numărul vizitatorilor a fost limitat la 2.244 pe zi, iar acum acest număr autorizat fost redus sub pragul de 900.


Miercuri, Guvernul peruan a decis să ridice restricţiile impuse în mai multe regiuni ale ţării de la sfârşitul lunii ianuarie pentru aproximativ 16 milioane de cetăţeni, după o recrudescenţă a cazurilor de COVID-19.

Citește și: Fostul rege al Spaniei a plătit o datorie de 4 milioane de euro

Peru, care are o populaţie de 33 de milioane de locuitori, este una dintre cele mai îndoliate ţări din America Latină prin prisma numărului de persoane decedate din cauza COVID-19 în raport cu populaţia naţională. Statul peruan a fost totodată grav afectat de consecinţele economice generate de pandemia de coronavirus.

Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut în Peru cu 11,12% în 2020. Această evoluţie negativă a fost deosebit de brutală pentru sectorul turismului, care s-a confruntat cu o scădere de 50,45%, potrivit statisticilor oficiale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.