Macron a discutat cu papa Francisc despre eutanasie

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron a discutat luni cu papa Francisc despre dezbaterea privind sfârşitul vieţii, un subiect delicat care îngrijorează Vaticanul şi în legătură cu care Franţa se pregăteşte să lanseze o “convenţie cetăţenească” pentru a duce la o eventuală schimbare a legii, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Pe tema sfârşitului vieţii, am vorbit despre această iniţiativă cu papa Francisc, spunându-i că nu-mi place cuvântul ‘eutanasie'”, a declarat şeful statului francez pentru săptămânalul Le Point, apreciind că “moartea este un moment al vieţii, nu un act tehnic”.


Citeşte şi: Preşedintele german face o vizită surpriză la Kiev – Black News

Papa Francisc, care l-a primit luni la Vatican pe Emmanuel Macron, s-a exprimat vineri împotriva eutanasiei într-un discurs rostit în faţa unei delegaţii de aleşi francezi, cerând dimpotrivă la “acompanierea vieţii până la sfârşitul ei firesc”.

Vaticanul consideră eutanasia o “crima împotriva vieţii umane” şi sinuciderea asistată un “păcat grav”, iar cei care decid să recurgă la această metodă de a pune capăt vieţii nu pot primi împărtăşania.

O “convenţie cetăţenească” privind sfârşitul vieţii va începe în decembrie în Franţa pentru a ghida guvernul asupra unei posibile modificări a legii.

Alegerea celor 150 de francezi care vor dezbate acest subiect timp de câteva luni începe în cursul zilei de marţi, a anunţat organizatorul convenţiei cetăţeneşti, Consiliul Economic, Social şi de Mediu (Cese).

În septembrie, Comitetul naţional consultativ de etică a apreciat că “un ajutor activ pentru a muri” s-ar putea aplica în Franţa, însă “în anumite condiţii stricte”.

“Calea propusă de Comitetul de etică este interesantă”, a declarat Macron, menţionând cazul “persoanelor cu boli incurabile”, precum boala Charcot.

Emmanuel Macron, care intenţionează să facă din subiectul eutanasiei marea reformă socială a celui de-al doilea mandat al său, a dat asigurări că nu vrea să “aibă drept de preemţiune asupra dezbaterii”, pe care a considerat-o “uneori simplificată”.

Citeşte şi: Zelenski: Sentimentul de înfrângere devine tot mai puternic în Rusia – Black News

“Moartea mea îmi aparţine? Este o întrebare intimidantă, nu sunt sigur că am răspunsul”, a declarat el pentru Le Point.

“Constituţional, sfârşitul vieţii nu este subiect de referendum”, a spus el, părând să privilegieze calea parlamentară pentru o eventuală modificare a cadrului legal. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Orbán: Trump are planuri ‘detaliate și bine fundamentate’ pentru pace între Rusia și Ucraina

Orbán: Trump are planuri 'detaliate și bine fundamentate' pentru pace între Rusia și Ucraina Viktor Orbán a susținut că Donald Trump are planuri „detaliate și...

Cel puţin 650.000 de ruşi s-au mutat definitiv în străinătate de la începerea războiului în Ucraina

Cel puţin 650.000 de ruşi s-au mutat definitiv în străinătate de la începerea războiului în Ucraina Cel puţin 650.000 de ruşi s-au mutat definitiv în...

Lavrov atacă din nou la ONU ceea ce el numeşte o ‘ordine internaţională dominată de SUA’

Lavrov atacă din nou la ONU ceea ce el numeşte o 'ordine internaţională dominată de SUA' Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat din...

14 localități ruse de la graniță restricționează accesul populației din cauza bombardamentelor ucrainene

14 localități ruse de la graniță restricționează accesul populației din cauza bombardamentelor ucrainene Regiunea rusă Belgorod va restricţiona, începând din 23 iulie, accesul în 14...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.