StiripesurseExterneMacron le cere francezilor să fie 'mai vigilenți' de Crăciun

Macron le cere francezilor să fie ‘mai vigilenți’ de Crăciun

Publicat:

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a făcut vineri apel la francezi “să îşi sporească vigilenţă” în faţa COVID-19 la reuniunile familiale de Crăciun, deoarece “exact în astfel de momente, când ne relaxăm, răspândim virusul”, relatează AFP, potrivit agerpres.

Într-o conferinţă de presă la finalul unui summit european la Bruxelles, el a cerut “să fim atenţi la ceilalţi” şi “să avem grijă unii de alţii”.

Citește și: Germania începe DEPORTĂRILE în Siria

“Crăciunul este în mâinile noastre. Evident, trebuie să ne revedem de Crăciun, dar mai puţin şi în număr mai mic ca de obicei” şi cu respectarea măsurilor de protecţie, purtând mască, “inclusiv în momentele din familie sau între prieteni”, a subliniat şeful statului.

În acest fel, francezii “vor putea petrece sănătoşi sărbătorile” şi “nu vom ajunge în situaţia în care epidemia se va relua cu şi mai multă forţă”.


Există “multe reguli şi ştiu că ele vă apasă”, însă statul nu vrea decât “să vă protejeze”, a mai subliniat el.

La o zi după anunţul guvernului privind o ieşire din izolare mai progresivă decât se anticipa iniţial începând cu 15 decembrie, şeful statului a mai spus că “am fi fost iresponsabili să deschidem şi să ne prefacem că totul este bine”.

În contextul în care muzeele, cinematografele şi sălile de spectacol vor mai rămâne în cele din urmă închise încă trei săptămâni, Macron a declarat că are “un gând special pentru toţi artiştii”, în această “fază de constrângeri puternice”.

Citește și: Ministrul de interne albanez și-a dat DEMISIA

El consideră că evoluţia epidemiei în ultimele săptămâni “dovedeşte că o izolare adaptată a fost o măsură bună”, precizând că Franţa “este în prezent una dintre ţările europene care o controlează cel mai bine”, chiar dacă Germania sau Italia nu sunt decât la începutul celui de-al doilea val.

Mulţumindu-le francezilor pentru “eforturile” lor, el a mai spus că are acum “nevoie să respire şi să stea cu familia”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ungaria anchetează un credit de un miliard de euro acordat de fostul guvern Macedoniei de Nord

Ungaria anchetează un credit de un miliard de euro acordat Macedoniei de Nord prin banca Eximbank aflată în proprietatea statului în termeni foarte favorabili...

Bruxelles-ul vrea să reinventeze Europa socială

Comisia Europeană relansează Pilonul european al drepturilor sociale, la nouă ani de la proclamarea sa. În contextul dezvoltării inteligenței artificiale și al crizei puterii de...

Fedorov, a cărui demitere a generat proteste, a refuzat alte funcții în urma unei întâlniri cu Zelenski și insistă să fie reinstalat pe postul...

Fostul ministru ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, a cărui demitere săptămâna trecută a stârnit proteste, a insistat joi să fie reinstalat pe poziţie şi...

Mașinile Mercedes riscă să fie interzise la vânzare în SUA

Producătorul auto german Mercedes-Benz s-ar putea confrunta cu interzicerea vânzării mașinilor sale în SUA, după adoptarea legislației de către un Comitet al Senatului american,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.