În avionul către Moscova, președintele francez Emmanuel Macron a dezvăluit mai multor jurnaliști că ideea „finlandizării” Ucrainei va fi una dintre altele pe masă în timpul întâlnirii sale cu Vladimir Putin. Având în vedere dimensiunea tabelului, așa cum s-a observat pe rețelele de socializare, este posibil să fi existat într-adevăr o abundență de opțiuni afișate. Macron a clarificat ulterior că nu și-a oferit sugestia, oferind-o doar atunci când a fost analizată de reporteri curioși, dar până atunci era prea târziu pentru a preveni o reacție furioasă atât în Finlanda, cât și în Ucraina.
S-ar putea folosi un alt termen, așa cum sugerează și Macron, dar nu asta este cu adevărat problema. Ceea ce mă nedumerește este modul în care cineva poate oferi finlandizarea ca un compromis rezonabil, atunci când aceasta este exact cererea lui Putin în gambitul său ucrainean. Nu sugerați oferta unei părți ca bază pentru un compromis, nu dacă ați negociat înainte.
Când a fost aplicat în Finlanda în deceniile de după 1945, procesul a fost incontestabil urât. Finlandizarea însemna că Finlanda își putea păstra independența nominală și cultura democratică – dar sub constrângeri severe, nu întotdeauna afișate deschis. Cenzura mass-media a fost larg răspândită, anumite forțe politice au fost ținute în afara puterii, cunoștințele istorice au fost în mod sistematic falsificate, iar democrația finlandeză a cedat sub presiunea unui regim sovietic zelos și controlant de alături. Chiar și cărțile școlare ar fi fost trimise la Moscova pentru inspecție. Acesta era un stat diminuat, acceptându-și statutul de subordonat doar pentru că nu avea alternativă.
În Ucraina, Putin va căuta un aranjament similar. Bănuiesc că jugul rusesc din Ucraina va fi mult mai greu decât controlul sovietic în Arctica. Uniunea Sovietică și-a îndepărtat ultimele trupe din Finlanda în 1955; Putin ar putea insista să aibă o prezență permanentă a trupelor în Ucraina dacă și când se ajunge la un acord cu Kievul.
Autoritățile ucrainene au fost neclintite că ceea ce cere Kremlinul ar duce la distrugerea efectivă a statului ucrainean. Dacă acordul de la Minsk din 2015 va fi aplicat conform interpretării rusești a textului, cele două provincii ocupate din estul țării ar putea fi reintegrate în Ucraina cu un statut special sau cu puteri speciale. Întrucât ar rămâne sub control rusesc, stratagema constă în dinamitarea din interior a statului ucrainean. A trebui să încorporeze un organism străin în deciziile politice critice ar fi mai mult decât suficient pentru a-i slăbi capacitatea de a acționa autonom în viitor.
În opinia mea, Kremlinul este mai puțin interesat de reconstituirea unui imperiu formal decât de obținerea libertății de acțiune. Înlăturarea obstacolului unui stat ucrainean puternic și independent înseamnă crearea unui câmp deschis pentru afacerile, interesele politice și militare ale Rusiei. Acest câmp deschis s-ar extinde până la granițele poloneze și slovace, în interiorul inimii Europei Centrale. Europenii ar putea dori să reflecteze asupra naturii inevitabile a acelei geografii schimbate.
A fost deprimant să urmăresc cum Macron a insistat asupra protocolului de la Minsk ca soluție la criză. O soluție care nu poate fi, deoarece dorința lui Putin de a impune înţelegerea de la Minsk Ucrainei este cea care a creat criza în primul rând. Cu toate acestea, președintele Zelensky s-ar putea să nu reușească să scape de presiune. Ucraina este foarte dependentă de sprijinul financiar și militar din partea Occidentului. Dacă lideri precum Macron sau Biden decid să-și exercite toată influența pentru a forța mâna președintelui ucrainean, poate el să rămână ferm? Vom afla în curând.
Acele țări, precum Marea Britanie, care sunt mai suspicioase față de acordul de la Minsk au un rol important de jucat și ar trebui să comunice Kievului că cel puțin sprijinul lor nu este condiționat de acceptarea planului președintelui Macron. Un simplu apel telefonic de la Boris Johnson sau Liz Truss ar putea face minuni în acest moment, cu condiția să atingă elementele esențiale ale problemei.
Actualul regim rus este mult mai puțin tradițional decât cred cei mai mulți. Imperiul sau gloria au puțin farmec pentru Putin. El tânjește după mai multă libertate de acțiune. Ambiția lui în acest sens este nelimitată și o țară precum Ucraina reprezintă un obstacol deosebit de iritant. Ar vrea să-l îndepărteze, lăsând poate o crupă sau o epavă în locul ei. Această strategie distructivă este cea care îi conferă o superioritate evidentă. Există multe modalități de a distruge un stat, dar puține de a-l construi. Putin poate îl poate folosi pe Macron și pe alții ca instrumente de șantaj.
El poate aștepta concesii la Kiev și instabilitatea politică care ar urma inevitabil. El poate încerca să precipite o criză cu lovituri aeriene și rachete limitate și să urmărească apelurile disperate pentru încetarea focului. El poate aștepta până în vară, deoarece situația militară tensionată continuă să sângereze economia ucraineană și să distrugă popularitatea lui Zelensky.
Nu există un răspuns evident la o strategie flexibilă și distructivă. Un lucru pare clar. Ucraina are nevoie de sprijin, de o reacție egală și opusă la forțele care o slăbesc.
Editorial semnat de Bruno Macaes şi publicat de The Telegraph.
Bruno Macaes este fostul ministru portughez pentru Europa și autorul cărții Geopolitics for the End Time
