StiripesurseDiasporaMacron s-a angajat să întărească suveranitatea Franţei dacă va câştiga un...

Macron s-a angajat să întărească suveranitatea Franţei dacă va câştiga un al doilea mandat de preşedinte

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a angajat joi să întărească suveranitatea Franţei dacă va câştiga un al doilea mandat de preşedinte luna viitoare, pentru a cârmui ţara prin ceea ce el a numit o nouă eră de criză, cu o “revenire a tragediei în istorie”, relatează Reuters, potrivit agerpres

Macron îi devansează pe contracandidaţii săi în sondaje înainte de alegerile de luna viitoare, iar avansul său a crescut după invadarea Ucrainei de către Rusia. El este considerat în continuare principalul favorit la câştigarea primului tur de scrutin, dar şi al celui de-al doilea, indiferent care ar fi contracandidatul său.

Citește și : OECD: Războiul din Ucraina şi sancţiunile vor afecta semnificativ relansarea economică la nivel mondial

“Ne aflăm într-un punct de cotitură în care putem face ceva cu adevărat important”, a declarat Macron într-o conferinţă de presă, subliniind faptul că războiul este la uşa Europei şi evidenţiind provocarea globală a schimbării climatice.

El a spus că planurile sale pentru al doilea mandat”sunt ancorate în momentul acesta, cel al revenirii tragediei în istoriei”.


Macron a spus că vrea să construiască un “metaverse european” pentru a concura cu giganţii americani ai tehnologiei şi a face Europa mai independentă în acest domeniu.

Nu în ultimul rând, Macron a promis subvenţii pentru ameliorări la domiciliu şi alte măsuri pentru combaterea schimbării climatice, de exemplu asigurarea accesului la autovehicule electrice, prin programe de leasing.

A face Franţa o ţară mai independentă va fi un obiectiv cheie, a spus el, în prezentarea platformei sale, angajându-se să facă tot ce poate pentru a proteja ţara dacă rămâne preşedinte.

Sondajele de opinie din ultimele săptămâni îl creditează cu o victorie cu 30,5% din voturi în primul tur al scrutinului prezidenţial din Franţa de la 10 aprilie, în creştere de la 25% luna trecută.

Chiar dacă va câştiga, Macron va avea nevoie de partidul său centrist La Republique en Marche (LREM) – care a eşuat în recentele alegeri locale – şi de aliaţii săi pentru a câştiga alegerile parlamentare din iunie şi a dispune de o bază puternică pentru a-şi implementa politicile.

Campania prezidenţială a fost una neobişnuită, mai întâi dominată de candidatul extremei drepte Eric Zemmour, iar acum umbrită de războiul de Ucraina, care i-a adus o creştere în sondaje lui Macron, în contextul în care ceilalţi candidaţi aproape nu se fac auziţi, comentează Reuters.

Citește și : Cel puţin 21 de persoane au fost ucise în tiruri de artilerie rusă în apropiere Harkov

“Am promis un şomaj mai mic şi, în pofida crizei, am reuşit”, a spus Macron.

Pe de altă parte, a anunţat Macron, Franţa trebuie să se îndrepte progresiv sper o vârstă de pensionare de 65 de ani, luând în considerare particularităţile fiecărei profesii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.