StiripesurseDiasporaMacron şi Scholz discută prin videoconferinţă despre criza energetică

Macron şi Scholz discută prin videoconferinţă despre criza energetică

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron va avea în cursul după-amiezii de luni o discuţie prin videoconferinţă cu cancelarul german Olaf Scholz despre criza energetică şi solidaritatea europeană pentru a face faţă acestei situaţii, a anunţat Palatul Elysée, potrivit AFP şi agerpres.

Discuţia, prevăzută să înceapă la ora locală 15.00, ‘se va referi la situaţia energetică în Europa şi la acţiunile întreprinse deja, atât la nivel naţional, cât şi european, pentru a menţine securitatea aprovizionării, a acţiona asupra preţurilor la electricitate şi a păstra o solidaritate deplină între statele membre’, afirmă preşedinţia franceză.

Citeşte şi: Un avion privat S-A PRĂBUŞIT în Marea Baltică! NATO a trimis aparate de vânătoare pentru interceptarea acestuia – Black News

De asemenea, Macron şi Scholz ‘vor aborda măsurile complementare ce ar putea fi luate pentru protejarea gospodăriilor şi a întreprinderilor’, adaugă Palatul Elysée.

Macron a prezidat vineri un consiliu de apărare ce a avut ca temă mijloacele de a evita tăierile nevoite de gaz şi electricitate la iarnă.


Franţa va putea ‘evita măsuri constrângătoare’ cu ajutorul ‘sobrietăţii şi al solidarităţii europene’, mai ales prin schimburi cu Spania şi Germania, a declarat la final ministrul pentru tranziţia energetică, Agnes Pannier-Runacher.

Miniştrii energiei din statele UE se vor întruni la 9 septembrie, într-o reuniune extraordinară, pentru a discuta situaţia.

Comisia Europeană propune plafonarea unei părţi a preţurilor en-gros la electricitate, adoptarea tarifelor reglementate pentru consumatorii cei mai vulnerabili şi întărirea măsurilor stimulative pentru reducerea consumului, indică un proiect consultat de AFP.

Comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, a dat asigurări sâmbătă că Uniunea Europeană este ‘bine pregătită’, datorită depozitării şi măsurilor de economisire, pentru cazul de oprire totală a livrărilor de gaz rusesc.

Citeşte şi: SCANDAL politic în Italia! Salvini pune la îndoială sancţiunile împotriva Rusiei – VIDEO – Black News

Duminică, guvernul german a informat că va debloca 65 miliarde de euro în cadrul unui pachet de măsuri în favoarea puterii de cumpărare în contextul crizei energetice.

Gigantul rus Gazprom a anunţat că gazoductul Nord Stream, care leagă Rusia de nordul Germaniei şi care urma să reintre în funcţiune în weekend după o nouă întrerupere de trei zile pentru operaţiuni de mentenanţă, va fi oprit ‘complet’ până la repararea unei turbine a acestei conducte vitale pentru aprovizionarea europenilor, adaugă AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

Rusia a lansat unul dintre cele mai agresive atacuri cu rachete balistice de până acum, în războiul cu Ucraina

Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete balistice împotriva Ucrainei de la declanșarea invaziei sale pe scară largă, în urmă...

În plin scandal din cauza demiterii ministrului Apărării, Zelenski vrea să-l schimbe și pe șeful Armatei

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski ia în calcul demiterea comandantului-șef al Forțelor Armate, generalul Oleksandr Sîrski, la numai câteva zile după ce l-a înlăturat pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.