StiripesurseDiasporaMacron va aborda la Conferinţa de securitate de la Munchen 'mijloacele...

Macron va aborda la Conferinţa de securitate de la Munchen ‘mijloacele care să asigure înfrângerea Rusiei’

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron va aborda vineri la Conferinţa de securitate de la Munchen ‘mijloacele care să asigure înfrângerea Rusiei’ şi ‘mecanismele’ care vor permite în viitor ‘garantarea securităţii’ în Europa, a anunţat miercuri Palatul Elysee, citat de AFP, potrivit agerpres

Emmanuel Macron, invitat la Conferinţa de securitate care se desfăşoară în fiecare an în capitala bavareză, va face ‘un bilanţ al primului an de conflict în Ucraina şi cu privire la tot ceea ce a făcut Franţa de la agresiunea Rusiei’, a indicat preşedinţia franceză.

Citește și : UE trebuie să se doteze cu o lege privind transparenţa pe modelul celei din SUA

‘Dincolo de mijloacele care să asigure înfrângerea Rusiei şi calea de ieşire din criză’, preşedintele francez se va axa pe ‘genul de mecanisme ce vor fi necesare pentru a garanta stabilitatea în Europa şi care să poată să asigure că aşa ceva nu se va mai întâmpla’, a subliniat Palatul Elysee.

Macron şi-a atras furia unora dintre partenerii săi europeni, în special din Est, când îndemnase ca Rusia ‘să nu fie umilită’ şi să i se ofere ‘garanţii de securitate’.


El pune acum un accent mult mai mare pe necesitatea de a sprijini Ucraina ‘până la victorie’, iar decizia sa din ianuarie de a trimite tancuri uşoare AMX10 Kievului a fost salutată de omologul său ucrainean Volodimir Zelensky ca un semnal important.

‘Cred că s-a schimbat. Şi s-a schimbat într-adevăr de data aceasta. Până la urmă, el a fost cel care a deschis uşa livrărilor de tancuri’ către alţi aliaţi occidentali, a menţionat preşedintele ucrainean cu ocazia vizitei sale la Paris în 8 februarie.

Citeşte şi:  Jean Castex: Două persoane, rănite în atacul cu armă albă de la Paris

‘În chestiunea ce va urma după aceea, după sfârşitul războiului, poziţia preşedintelui Republicii este constantă’, subliniază Palatul Elysee: ‘Când va veni momentul, şi împreună cu ucrainenii, trebuie să putem avea o ieşire curată şi negociată din conflict’.

‘Când va veni momentul, vom fi gata să facilităm, să ajutăm şi să pregătim o negociere’, a afirmat o consilieră a preşedintelui Macron, insistând asupra unităţii de vedere între cei doi preşedinţi cu privire la acest subiect.

La summitul G20 din Bali, ‘preşedintele Zelenski a făcut propuneri de principiu asupra faptului că, în fine, este pregătit să negocieze şi o spune în mod explicit’, afirmă aceeaşi consilieră a şefului statului francez.

Citește și : Coreea de Nord ar fi creat o unitate militară pentru operarea noilor sale rachete balistice intercontinentale

Volodimir Zelenski a propus un plan de pace în zece puncte cuprinzând, între altele, reafirmarea de către Moscova a integrităţii teritoriale a Ucrainei şi retragerea trupelor ruse de pe teritoriul acesteia.

În momentul de faţă, ‘nu este timpul potrivit pentru negocieri’ -‘mai ales nu de partea rusă, dar nici de cea ucraineană’, ‘ci pentru război de înaltă intensitate’, subliniază totodată Palatul Elysee.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un moldovean din Italia riscă să fie amendat după ce a reparat strada din fața localului său

Un tânăr originar din Republica Moldova, stabilit în Italia, a ajuns în atenția autorităților după ce a reparat din proprie inițiativă gropile din fața...

VIDEO Moldovenii şi-au pus tricolorul pe umeri şi au încins o horă lângă Ambasada de la Moscova

Mai mulți moldoveni au dansat și au încins o horă la Moscova, în Federația Rusă. Potrivit imaginilor publicate pe rețelele sociale, evenimentul a avut...

VIDEO Cazul misterios al unei adolescente din R. Moldova, subiect de film în Italia

Un nou film european aduce în prim-plan un caz cu un puternic impact emoțional, inspirat din povestea unei adolescente din Republica Moldova. Pelicula „Illusione”,...

Moldoveanul de 19 ani, rănit într-un accident în Italia, a decedat: Mama i-a donat organele

O familie din Republica Moldova, stabilită în Italia, trece prin momente greu de imaginat, după moartea lui Marian Racoviță, un tânăr decedat în urma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.