Maduro acuză SUA că vor să provoace un război în America de Sud

Publicat:

Preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, a acuzat Washingtonul că încearcă să monteze o criză pentru a provoca un război în America de Sud, potrivit unui interviu difuzat luni de canalul american ABC, transmite AFP, conform agerpres.

“Încearcă să monteze o criză cu scopul de a justifica escaladarea politică şi o intervenţie militară în Venezuela pentru a provoca un război în America de Sud”, a declarat liderul socialist, citat în engleză de ABC, în urma unui interviu realizat în spaniolă.


Vezi şi: India a bombardat ţinte islamiste din Pakistan – FOTO

În legătură cu reuniunea Grupului de la Lima, desfăşurată luni la Bogota, unde s-au aflat vicepreşedintele american, Mike Pence, şi opozantul venezuelean Juan Guaido, care s-a autoproclamat preşedinte interimar, Nicolas Maduro a denunţat o iniţiativă ce este “parte a politicii care încearcă să stabilească un guvern paralel în Venezuela”.

Grupul de la Lima, alcătuit din ţări ostile preşedintelui Nicolas Maduro, a lansat un apel la o tranziţie democratică în Venezuela. El a denunţat “situaţia umanitară gravă”, însă a respins folosirea forţei avută în vedere de Washington, aliat al opozantului Juan Guaido.

În acest interviu, Nicolas Maduro a mai afirmat că administraţia Trump este un “guvern extremist al Ku Klux Klan”, apreciind că Statele Unite doresc “petrolul Venezuelei” şi că sunt “pregătite să mergă la război pentru acest petrol”.

Întrebat despre posibilitatea de a-i permite opozantului Juan Guaido să se întoarcă în Venezuela, Nicolas Maduro a răspuns că acesta trebuie “să respecte legile”.

Citeşte şi: Reforma Constituţiei cubaneze a fost aprobată prin referendum

“Poate pleca şi reveni şi va avea probleme cu justiţia, pentru că justiţia i-a interzis să părăsească ţara”, a declarat preşedintele venezuelean.

Mai devreme în cursul zilei de luni, Mike Pence i-a dat asigurări lui Juan Guaido, recunoscut de peste 50 de ţări ca preşedinte interimar, în legătură cu sprijinul “100%” al Statelor Unite, subliniind că administraţia de la Casa Albă nu respinge nicio opţiune contra lui Nicolas Maduro, a cărui realegere este considerată frauduloasă de adversarii săi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.