StiripesurseȘtirile zileiMaduro acuză SUA de orchestrarea unei 'lovituri de stat fascistă'

Maduro acuză SUA de orchestrarea unei ‘lovituri de stat fascistă’

Publicat:

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a acuzat marţi guvernul american că a ordonat “o lovitură de stat fascistă”, acuzaţii formulate la o zi după reprimarea unei revolte militare şi în ajunul unor manifestaţii pro şi antiguvernamentale, informează miercuri AFP, potrivit agerpres.

În cadrul unei alocuţiuni radiotelevizate, Maduro, al cărui al doilea mandat este contestat de opoziţie, i-a cerut ministrului său al afacerilor externe, Jorge Arreaza, să angajeze “o revizuire totală a relaţiilor” cu Washingtonul.

Citește și: SUA negociază cu talibanii pacea din Afganistan

Câteva ore mai devreme, ministrul venezuelean al comunicaţiilor, Jorge Rodriguez, l-a acuzat pe vicepreşedintele american Mike Pence că le-a ordonat “teroriştilor” să provoace violenţe în timpul manifestaţiei opoziţiei, prevăzută pentru miercuri şi având drept scop destabilizarea guvernului socialist al lui Nicolas Maduro.

Potrivit ministrului, cei 27 de militari arestaţi luni, după ce s-au răzvrătit împotriva preşedintelui venezuelean, au predat militanţilor din opoziţie o parte dintre armele sustrase, “ca să fie comise violenţe, să existe răniţi şi morţi în timpul manifestaţiei”.


Rodriguez i-a desemnat pe aceşti militanţi drept “civili aparţinând celulei teroriste Voluntad Popular”, numele partidului opozantului Leopoldo Lopez, aflat în închisoare, şi al preşedintelui Parlamentului, Juan Guaido. Potrivit ministrului, planul ar prevedea ca indivizi îmbrăcaţi în uniformă militară “să tragă mâine dimineaţa (miercuri) împotriva manifestaţiei opoziţiei”.

“De ce? Pentru a da ascultare ordinelor lui Mike Pence”, a afirmat el, cu referire la vicepreşedintele american care şi-a exprimat marţi solidaritatea cu manifestaţia organizată la apelul opoziţiei, pentru a cere un guvern de tranziţie şi organizarea unor alegeri libere.

Ministrul a precizat că, dintre cele 51 de arme sustrase de grupul de militari insurgenţi, 11 nu au fost recuperate şi vor fi folosite împotriva participanţilor la manifestaţie.

Citește și: Răpire misterioasă a unei octogenare în Austria

Vicepreşedinta Venezuelei, Delcy Rodriguez, l-a criticat de asemenea în termeni duri pe vicepreşedintele american care, potrivit afirmaţiilor ei, “pretinde să vină să conducă Venezuela, dând instrucţiuni cu privire la ce trebuie să se întâmple mâine în Venezuela, îndemnând deschis la o lovitură de stat”.

Scurta revoltă a unui grup de militari, luni, a făcut să escaladeze tensiunile, în timp ce mobilizări anti şi proguvernamentale sunt anunţate pentru miercuri, prima revenire în stradă după violentele manifestaţii din 2017 care s-au soldat cu circa 125 de morţi.

SUA, UE şi mai multe ţări din America Latină nu au recunoscut al doilea mandat al socialistului Nicolas Maduro, învestit la 10 ianuarie. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prognoză meteo: Vreme instabilă cu temperaturi în scădere în următoarele zile

Temperaturile vor scădea ușor în următoarele zile, iar vremea va fi instabilă, cu ploi de scurtă durată și perioade cu cer noros. Potrivit Autorității...

În ultimele 24 de ore nu a fost înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică

În ultimele 24 de ore, Poliția nu a înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică, însă alte șase escrocherii comise anterior au fost raportate...

Emil Ceban își reia activitatea în mediul academic

Emil Ceban a anunțat că își încheie mandatul de ministru al Sănătății și că va continua să activeze în domeniul sănătății din mediul academic,...

Circa 100 000 de persoane urmează a fi angajate în câmpul muncii până în anul 2029

Rata de ocupare a populației între 20 și 64 de ani este de aproximativ 57%. Obiectivul țintit este ca aceasta să ajungă la 62%...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.