Maduro acuză ţările vecine că au orchestrat tentativa de asasinat împotriva sa

Publicat:

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a declarat luni că deţine ‘dovezi’ care ar proba sprijinul acordat – potrivit lui – de către diplomaţi din Chile, Columbia şi Mexic persoanelor responsabile de presupusul atentat organizat împotriva sa la 4 august, informează AFP, potrivit agerpres.

‘Astăzi avem dovezi privind participarea unor diplomaţi din Chile, Columbia şi Mexic la protejarea acelor entităţi care au comis actul terorist’, a afirmat şeful statului într-o declaraţie făcută la radioteleviziunea publică.


Citeşte şi: Julian Assange a renunţat să mai ceară azil în Ecuador

‘Sunt dispus să numesc o comisie independentă şi să aducem toate dovezile pe care le avem şi mărturiile despre participarea şi complicitatea unor elemente diplomatice ale guvernelor de dreapta din Chile, Columbia şi Mexic (…)’, a spus Maduro, adăugând că ar putea ridica această problemă şi în faţa Naţiunilor Unite.

Cancelariile celor trei ţări au respins orice legătură cu ceea ce s-a petrecut la începutul lunii august, după ce ministrul comunicaţiilor venezuelean, Jorge Rodriguez, a difuzat o înregistrare video în care un bărbat reţinut sâmbăta trecută, Henryberth Rivas, susţine că diplomaţi din statele respective i-au acordat ajutor în fuga sa eşuată.

Nicolas Maduro a difuzat o altă înregistrare în care o femeie, care a fost arestată pentru că l-a ascuns pe Henryberth Rivas la ea acasă, susţine că organizatorii atacului au primit sprijin din partea unor spioni columbieni.

Citeşte şi: Acuzat de agresiune sexuală, candidatul lui Trump la Curtea Supremă face destăinuiri la TV

Mexicul a convocat-o pe ambasadoarea Venezuelei, Maria Lourdes Urbaneja, pentru a exprima un protest faţă de atacurile pe care le consideră ‘nefondate’.

Mexicul este una dintre cele 14 ţări care fac parte din Grupul de la Lima, format în 2017, cu intenţia de a căuta soluţii la criza economică şi politică profundă care agită Venezuela.

La 4 august, un presupus atac cu drone încărcate cu explozibil a avut loc în timpul unei parade militare la Caracas, a cărui ţintă ar fi fost liderul socialist venezuelean.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un întreg sat din Italia a decis să alerge împreună cu primarul pentru a-l ajuta să slăbească

Un întreg sat din Italia a decis să alerge împreună cu primarul pentru a-l ajuta să slăbească Primarul Luciano Fregonese, 47 de ani, din Valdobbiadene,...

Escrocheria ‘Ruda implicată în accident rutier’: Cetățenii sunt îndemnați de oamenii legii să anunțe poliția

Escrocheria 'Ruda implicată în accident rutier': Cetățenii sunt îndemnați de oamenii legii să anunțe poliția Cetățenii care sunt telefonați de persoane necunoscute și care sunt...

Întreruperi şi limitări în furnizarea energiei electrice

Se anunță întreruperea temporară a energiei electrice Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă că miercuri, 17 iulie 2024, vor avea loc lucrări programate de...

Șefa PA: Procurorii anticorupție sunt gata să se mute în sediul nou în doar 48 de ore

Șefa PA: Procurorii anticorupție sunt gata să se mute în sediul nou în doar 48 de ore Procurorii anticorupție sunt gata să se mute în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.