StiripesurseȘtirile zileiMaduro este 'gata să ajungă la acorduri' cu opoziţia: 'Cred în...

Maduro este ‘gata să ajungă la acorduri’ cu opoziţia: ‘Cred în dialogul politic, social, economic’

Publicat:

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a afirmat sâmbătă că este “gata să ajungă la acorduri” cu opoziţia, la trei zile după ce a suspendat negocierile cu aceasta, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Cred în dialogul politic, social, economic pentru că eu cred în cuvânt”, a afirmat Maduro într-un discurs pronunţat la Caracas în cursul unei manifestări împotriva noilor sancţiuni impuse Venezuelei de Statele Unite în cursul săptămânii trecute.

Citește și : Donald Trump susține că Kim Jong-un i-a transmis că vrea o nouă întrevedere în viitorul apropiat

“Suntem pregătiţi să dialogăm, să ajungem la acorduri, dar cu respectarea Venezuelei. Dacă nu există respect, vor fi proteste, vor fi lupte”, a avertizat Nicolas Maduro.

Preşedintele Venezuelei a decis să suspende negocierile dintre guvern şi opoziţie, începute în luna mai sub egida Norvegiei, în semn de protest faţă de noile sancţiuni impuse de Washington.


Suspendarea negocierilor din Barbados a fost decisă de Caracas după anunţul Casei Albe privind îngheţarea totală a proprietăţilor şi activelor din SUA ale guvernului lui Nicolas Maduro, pe care Washingtonul îl doreşte plecat de la putere pentru a lăsa locul liderului opoziţiei Juan Guaido, pe care îl susţine.

Maduro a afirmat că în cea mai recentă sesiune de negocieri, pe 2 august, opoziţia s-a angajat să ceară Washingtonului ridicarea tuturor sancţiunilor impuse Venezuelei. În opinia sa însă, executivul american nu a dat ascultare. În schimb, Casa Albă a anunţat impunerea de noi sancţiuni, pe care Maduro le-a calificat drept “decretul cel mai brutal şi mai criminal semnat vreodată împotriva Venezuelei”.

Citește și : Partidul britanic UKIP şi-a ales al şaselea lider din ultimii trei ani

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Slusari cere explicații privind decizia Energocom de majorare a tarifelor la gaze: ‘Indicația a venit din exterior’

Fostul membru al Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandr Slusari, susține că solicitarea companiei privind majorarea tarifelor la gazele naturale ar fi fost transmisă...

Premierul desemnat Vasile Tofan propune o reintegrare pașnică și ireversibilă, cu extinderea regulilor naționale

Programul de guvernare propus de premierul desemnat Vasile Tofan prevede apropierea treptată a regiunii transnistrene de spațiul constituțional și extinderea regulilor naționale pe întreg...

Buzu: Este momentul ca fiecare comunitate să își decidă viitorul cu responsabilitate, curaj și încredere

Alte 27 de primării din Republica Moldova au votat pentru amalgamarea voluntară, urmând să se unească în șapte administrații locale. Procesul continuă, iar alte...

Ion Ceban, despre Programul de activitate al Guvernului pentru anul 2026: ‘Promisiuni frumoase’

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, critică Programul de activitate al Guvernului pentru anul 2026, afirmând că documentul conține „promisiuni frumoase”, dar nu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.