StiripesurseȘtirile zileiMaduro: Venezuela a rupt relaţiile politice şi diplomatice cu Columbia

Maduro: Venezuela a rupt relaţiile politice şi diplomatice cu Columbia

Publicat:

Preşedintele venezuelan Nicolas Maduro a anunţat sâmbătă că guvernul său a rupt relaţiile cu Columbia şi va expulza diplomaţi columbieni după ce statul vecin a sprijinit eforturile opoziţiei de a aduce ajutoare umanitare în ţară, relatează Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

“Am ajuns la capătul răbdării, nu mai putem suporta ca teritoriul să fie folosit pentru atacuri împotriva Venezuelei. De aceea, am decis să rup toate relaţiile politice şi diplomatice cu guvernul columbian fascist ai cărui ambasadori şi consuli au 24 de ore să părăsească Venezuela. Afară, oligarhi!”, a declarat Maduro la un miting al susţinătorilor săi din Caracas.

Citește și : Nicolas Maduro se angajează să apere independenţa Venezuelei cu preţul vieţii

Violenţe au izbucnit la frontiera dintre cele două ţări sâmbătă, când patru camioane au încercat să forţeze trecerea în Venezuela, susţinute de mulţimea care cere trecerea liberă a ajutorului umanitar trimis în principal de Statele Unite.

Soldaţii şi poliţiştii venezueleni au folosit gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc pentru a dispersa protestatarii, rănind în jur de zece persoane pe podurile Simon Bolivar şi Santander, care leagă oraşele San Antonio şi Urena în Venezuela, de Cucuta, în Columbia.


Citește și : Prima înfrângere a lui Maduro. Guaido anunță: ‘Un camion cu ajutoare umanitare a intrat pe la frontiera noastră cu Brazilia’

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

Un copil a dispărut în apele Prutului

Un copil de 9 ani din raionul Ungheni este căutat de polițiști și echipele specializate, după ce a dispărut în apele râului Prut. Incidentul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.