MAE ucrainean şi-a rechemat ambasadorul de la Strasbourg pentru consultări după revenirea Rusiei în APCE

Publicat:

Ministerul de Externe al Ucrainei şi-a rechemat marţi ambasadorul la Consiliul Europei pentru consultări, după ce Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat în noaptea de luni spre marţi o rezoluţie privind modificarea mecanismului de sancţiuni, prin care a invitat Rusia să revină la lucrările APCE, fără nicio restricţie asupra dreptului său de vot, informează Ukrainska Pravda şi Unian, potrivit agerpres.

Anterior, Ucraina şi-a anunţat intenţia de a-şi suspenda participarea la lucrările APCE după decizia forului paneuropean de a permite revenirea delegaţiei ruse, care fusese privată de dreptul de vot în 2014 ca urmare a anexării Crimeii.


Citește și : Iranul acuză SUA că nu-şi doresc reluarea negocierilor

‘Suspendarea participării delegaţiei ucrainene la APCE este un pas destul de logic. Dar aceasta nu este pentru totdeauna, căci nu vom lăsa Consiliul Europei la cheremul Rusiei şi al aliaţilor săi. Mult mai dificilă este, de fapt, situaţia în privinţa Consiliului Europei. Este datoria noastră juridică şi umană de a participa la mecanismele sale de protecţie a drepturilor omului. Deşi arsenalul acestor mecanisme este departe de a fi perfect, el este important’, a declarat ministrul ucrainean de externe Pavlo Klimkin, citat de Ukrainska Pravda.

‘În toate celelalte privinţe, ne-am cam pierdut încrederea în Consiliul Europei şi va fi foarte dificil ca ea să fie restabilită. Prin urmare, rechemăm ambasadorul nostru la Consiliul Europei pentru consultări’, a afirmat şeful diplomaţiei Kievului.

Totodată, Pavlo Klimkin şi-a exprimat regretul în legătură cu faptul că instituţia cu sediul la Strasbourg a adoptat o ‘nouă normalitate’ în relaţiile cu Rusia.

‘Este în special regretabil faptul că aceasta s-a întâmplat în momentul în care Franţa prezidează Consiliul Europei’, a spus el, adăugând: ‘A întinde covorul roşu pentru deputaţii ruşi, fără ca Rusia să fi pus în aplicare măcar una din condiţiile cerute, este greşit’.

După nouă ore de dezbateri aprinse şi aprobarea mai multor amendamente, parlamentari din statele membre ale Consiliului Europei au votat în noaptea de luni spre marţi pentru posibilitatea ca Rusia să participe din nou la lucrările APCE, după ce în decurs de cinci ani nu a avut drept de vot, ca urmare a anexării peninsulei ucrainene Crimeea în 2014.

Citește și : 42 de migranţi sunt BLOCAŢI pe mare de 13 zile

Rusia, care are o istorie furtunoasă cu organizaţia înfiinţată cu 70 de ani în urmă, a ameninţat că va părăsi Consiliul Europei, ceea ce ar fi fost o premieră şi i-ar fi privat pe cetăţenii ruşi de posibilitatea de a recurge la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), ramura sa juridică, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.