StiripesurseExterneMafia cecenă face HAOS într-un oraş francez - VIDEO

Mafia cecenă face HAOS într-un oraş francez – VIDEO

Publicat:

Poliţia din oraşul francez Dijon (est) a dispersat luni seară o adunare de bărbaţi cu cagule şi înarmaţi care spuneau că vor să-şi apere cartierul după trei incursiuni punitive întreprinse de zeci membri ai comunităţii cecene la sfârşitul săptămânii trecute, relatează marţi AFP, potrivit agerpres.

Pentru a patra seară consecutivă, într-un oraş puţin obişnuit cu astfel de tulburări, zeci de persoane având asupra lor drugi de fier şi arme, despre care nu se ştie dacă erau reale sau nu, s-au adunat la sfârşitul zilei în cartierul sensibil Grésilles.

Citeşte şi: După 25 de zile de acalmie, coronavirusul REAPARE în Noua Zeelandă

Bărbaţii, majoritatea lor purtând cagule, au tras în aer, au distrus camere video şi au incendiat pubele şi autovehicule, au declarat pentru AFP surse din cadrul poliţiei.


Ordinea a fost restabilită în jurul orei 22:00 şi patru persoane au fost reţinute, a indicat prefectura.

În serile de vineri, sâmbătă şi duminică, cel puţin câteva zeci de ceceni, conform poliţiei, s-au strâns în centrul oraşului Dijon, apoi în cartierul Grésilles, în ceea ce a părut a fi o reglare de conturi după agresarea, la 10 iunie, a unui tânăr de 16 ani provenit din rândul comunităţii cecene.

‘Aceste fapte sunt inacceptabile şi total interzise’, a comentat primarul François Rebsamen pentru AFP.

Într-un comunicat, prefectul Bernard Schmeltz a evocat ‘violenţe’ comise, ‘se pare, în cadrul unei reglări de conturi între membri ai comunităţii cecene din Franţa şi locuitori’ din Dijon.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, un bărbat, administratorul unei pizzerii, a fost grav rănit prin împuşcare, conform poliţiei.

Citeşte şi: Trump se teme de cartea lui John Bolton: S-ar putea confrunta cu o ‘problemă penală’

‘Eram în jur de 100 (în noaptea de vineri spre sâmbătă), veniţi din toată Franţa, dar şi din Belgia şi Germania (…) Nu am avut niciodată intenţia să jefuim oraşul, nici să atacăm populaţia’, a explicat pentru cotidianul local Le Bien Public un bărbat care s-a prezentat drept cecen, spunând că a participat la incursiune pentru a răzbuna un ‘tânăr de 16 ani’, membru al comunităţii, care ar fi fost agresat de dealeri.

Potrivit AFP, numărul exact al cecenilor care locuiesc în Franţa este imposibil de stabilit separat de cel al ansamblului persoanelor cu cetăţenie rusă. Foarte mobili, mulţi dintre ceceni s-au strâns la Paris, în jurul Nisei şi în estul Franţei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Gest fără precedent în Guvernul Ungariei: un ministru își donează întreg salariul

Ministrul Economiei și Energiei din Ungaria a anunțat că își va dona integral salariul de ministru, într-un gest pe care îl descrie ca exemplu...

Șeful poliției ucrainene susține că rușii angajează adolescente ca să atragă soldați ucraineni pentru a-i ucide

Șeful poliției ucrainene a acuzat Rusia că recrutează adolescente ucrainene pentru a ucide soldați ucraineni. Ivan Vîhivski a vorbit după arestarea unei fete de...

De ce sunt subestimate capacitățile militare ale Germaniei, țara cu 83.000.000 de locuitori

Germania, motorul economic al Europei, este adesea percepută ca fiind slab pregătită în cazul unui atac militar, pe fondul sondajelor de opinie care spun...

Israel: Benjamin Netanyahu va candida la următoarele alegeri

Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, va candida pentru un nou mandat în acest an, și-a anunțat miercuri partidul, după ce președintele american, Donald Trump, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.