StiripesurseȘtirile zileiMahathir Mohammad anunţă că ar putea rămâne premier timp de unul...

Mahathir Mohammad anunţă că ar putea rămâne premier timp de unul sau doi ani (Malaezia)

Publicat:

Nou alesul premier al Malaeziei, Mahathir Mohamad, în vârstă de 92 de ani, a declarat marţi că ar putea rămâne în funcţia de prim-ministru timp de un an sau doi şi ar putea avea un rol politic chiar şi după ce va renunţa la funcţie, relatează Reuters.

Coaliţia de opoziţie condusă de Mahathir, Pactul Speranţei, a obţinut o victorie spectaculoasă împotriva premierului care-şi încheie mandatul, Najib Razak (64 de ani), învingând coaliţia Frontul Naţional, care s-a aflat la putere de la declararea independenţei ţării în 1957 faţă de imperiul britanic.

Pactul Speranţei a obţinut 121 de mandate în parlament, care are 222 de deputaţi, respectiv majoritatea absolută pentru a forma un guvern. Frontul Naţional a obţinut doar 79 de mandate, faţă de 133 la alegerile precedente.

Mahathir a declarat că politicianul reformist Anwar Ibrahim va fi eliberat din închisoare miercuri, adăugând că acesta va juca acelaşi rol în coaliţie ca şi liderii celorlalte trei partide din alianţă, cu excepţia sa, care este premier.

Premierul malaezian a făcut aceste declaraţii în timpul unei videoconferinţe din Kuala Lumpur pentru ziarul Wall Street Journal.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Omul lui Băsescu dezvăluie adevăratul motiv al disputei dintre Dan și Bolojan

Sociologul și fostul consilier prezidențial al lui Traian Băsescu, Sebastian Lăzăroiu, susține că una dintre cauzele tensiunilor dintre președintele României, Nicușor Dan, și premierul...

Producătorii americani de GNL şi-au schimbat poziţia din cauza crizei – nu mai doresc contracte pe termen lung

Semnarea unor contracte pentru livrarea de GNL pe termen lung cu producătorii americani devine din ce în ce mai dificilă din cauza crizei din...

Uganda denunţă restricţiile aeriene “nedrepte”

Uganda, ţară care a avut un răspuns lăudat la nivel internaţional în faţa focarului de Ebola, cu doar 19 cazuri înregistrate, inclusiv două decese,...

VIDEO Roboți, simulatoare și invenții spectaculoase la Chișinău Maker Faire 2026

Tehnologia, inovația și creativitatea s-au întâlnit în cadrul celei de-a șasea ediții a festivalului „Chișinău Maker Faire”, unde participanții și-au prezentat proiectele și au...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.