StiripesurseSintezeMahmoud Abbas cere recunoașterea rapidă a Palestinei ca stat independent de...

Mahmoud Abbas cere recunoașterea rapidă a Palestinei ca stat independent de către cele 28 de ţări membre ale UE

Publicat:

Preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), Mahmoud Abbas, a lansat luni un apel către cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene, îndemnându-le să recunoască ‘rapid’ Palestina ca stat independent, apreciind că aceasta nu vine în ‘contradicţie’ cu ‘reluarea negocierilor’ de pace cu Israelul, relatează AFP.

‘Noi considerăm într-adevăr Uniunea Europeană drept un adevărat partener şi prieten şi din acest motiv cerem ţărilor membre să recunoască rapid statul Palestina’, a declarat Abbas, care a venit la Bruxelles să caute sprijin din partea europenilor după ce preşedintele american Donald Trump a recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului, conform agerpres .

‘Nu există nicio contradicţie între recunoaştere şi reluarea negocierilor’, a insistat el, în contextul în care nouă ţări ale UE au recunoscut statul palestinian în trecut, un demers pe care UE nu-l are în vedere pe ansamblu în acest stadiu.

Citește și : Vicele american anunţă când se va deschide ambasada SUA la Ierusalim

‘Aceasta ar încuraja poporul palestinian să continue să spere în pace’ şi să ‘deschidă uşa păcii’, a îndemnat Mahmoud Abbas.


‘Suntem hotărâţi să continuăm negocierile, deoarece noi credem că acesta este singurul mod de a avansa pentru a găsi o soluţie negociată şi a face pace cu Israelul’, a asigurat Abbas.

Dintre cele 28 de ţări membre ale UE, Suedia a recunoscut oficial statul palestinian în 2014, notează AFP. Alte opt ţări au făcut acelaşi lucru înainte de intrarea lor în UE: Malta şi Cipru, Ungaria, Polonia, Bulgaria, România, Republica Cehă şi Slovacia, respectiv fosta Cehoslovacie. Ţările est-europene au recunoscut statul palestinian înaintea căderii blocului comunist.

Ministrul de externe al Sloveniei, Karl Erjavec, a pledat luni pentru o recunoaştere de către ţara sa a statului palestinian, chiar şi fără o poziţie comună a UE. ‘Cred că este momentul potrivit pentru a sprijini Palestina. Dacă Slovenia doreşte să arate că are o politică externă independentă, acum este momentul potrivit’, a declarat el cotidianului sloven Delo, citat de agenţia EFE.

Liderul ANP a criticat de asemenea îngheţarea de către SUA a unei părţi a finanţării lor către Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), apreciind acest pas drept echivalentul unei ‘abandonări a refugiaţilor palestinieni’ sau al ‘apelului la a părăsi’ teritoriile palestiniene.

Primindu-l pe Abbas, care urmează să participe la un dineu cu miniştrii de externe din UE, Înaltul reprezentant pentru afaceri europene Federica Mogherini a reiterat ‘angajamentul ferm al UE faţă de soluţia cu două state’ (israelian şi palestinian) a conflictului, ‘cu Ierusalimul drept capitală a ambelor (state)’.

‘Nu este momentul pentru dezangajare’, a ţinut să evidenţieze Mogherini, în condiţiile în care conducerea palestiniană refuză să consideră SUA drept mediator ‘legitim’, iar Mahmoud Abbas a acuzat Israelul că a ‘pus capăt’ acordurilor de pace de la Oslo (1993), destinate să conducă la reglementare negociată a conflictului israeliano-palestinian.

‘Dimpotrivă, noi credem că palestinienii şi Israelul ar trebui mai mult ca oricând să-şi manifeste voinţa de a se angaja’ în tratative, a insistat ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.