Mahmoud Abbas, internat pentru a treia oară într-o săptămână

Publicat:

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a fost internat într-un spital din Cisiordania, a transmis un oficial duminică, potrivit news.ro .

El nu a oferit detalii suplimentare, scrie Reuters, însă aceasta este a treia oară când Abbas a fost spitalizat în ultima săptămână.


În vârstă de 82 de ani, el a suferit, marţi, o intervenţie minoră la o ureche şi a fost externat după câteva ore.

Citește și : Grecia: Primarul din Salonic a fost agresat de presupuşi ‘derbedei de extremă dreapta’

Sâmbătă, el a fost internat pentru câteva ore, iar duminică a revenit la spital, a mai spus oficialul palestinian.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.