Mahmoud Abbas va pleda cauza poporului palestinian la ONU

Publicat:

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas va veni peste două săptămâni în faţa Consiliului de Securitate al ONU pentru a pleda cauza poporului său şi a respinge planul de pace american, a anunţat miercuri ambasadorul palestinian la Naţiunile Unite, Riyad Mansour, citat de AFP, potrivit agerpres.

Un proiect de rezoluţie ar urma să fie supus cu această ocazie în Consiliul de Securitate, le-a declarat ambasadorul jurnaliştilor, fără a putea oferi o dată precisă şi nici ce va conţine textul.


Citeşte şi: Numărul deceselor creşte de la oră la oră. 1700 de noi cazuri de contaminare în China

Până atunci, Mahmoud Abbas va participa la o reuniune ministerială a Ligii Arabe sâmbătă, la Cairo, apoi la o întrunire la Organizaţiei Cooperării Islamice şi, la începutul lunii februarie, la un summit al Uniunii Africane, a indicat diplomatul palestinian.

Este posibil ca Abbas să aibă, înainte de deplasarea la ONU, o întâlnire şi cu reprezentanţi ai Uniunii Europene, a mai afirmat Riyad Mansour.

‘Aceste consultări vor culmina în termen de două săptămâni cu o vizită a preşedintelui Abbas la Consiliul de Securitate’, a spus Mansour. ‘Până atunci, sperăm să avem un acord cu privire la textul ce va fi supus la vot în Consiliul de Securitate’, a adăugat el.

Ambasadorul a reafirmat că o pace cu Israelul şi crearea unui stat palestinian independent nu pot trece decât prin dreptul internaţional şi recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a palestinienilor.

Citeşte şi: Turcia dă vina pe Franţa pentru situaţia din Libia

Riyad Mansour a mai subliniat că orice modificare a liniilor trasate în 1967 nu se poate avea loc fără acordul celor două părţi.

Planul prezentat marţi de preşedintele american Donald Trump afirmă că Ierusalimul va rămâne ‘capitala indivizibilă a Israelului’ şi propune crearea unei capitale a statului palestinian cantonate la periferiile Ierusalimului de Est, modificând astfel liniile trasate în 1967.

‘Acesta nu este un plan de pace, este un plan care îndepărtează pacea. Este un plan pentru distrugerea aspiraţiei naţionale a poporului palestinian de a-şi realiza drepturile inalienabile la autodeterminare, la obţinerea unui stat şi la rezolvarea drepturilor refugiaţilor’, a mai spus ambasadorul Mansour.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.