StiripesurseȘtirile zileiMAI acuză o 'mobilizare dirijată și influențe externe' la mitingurile de...

MAI acuză o ‘mobilizare dirijată și influențe externe’ la mitingurile de duminică din Chișinău

Publicat:

Ministerul Afacerilor Interne întrevede o „mobilizare dirijată și influențe externe” la evenimentele de duminică din Chișinău, care au urmărit să „alimenteze tensiuni sociale și, de fapt, să slăbească încrederea în instituțiile statului”, transmite IPN.

Într-un comentariu pentru presă, șeful Direcției informare, comunicare cu mass-media, protocol și ceremonial al MAI, Cătălin Goria, a declarat că „astfel de tactici, promovate inclusiv prin canale de propagandă, urmăresc să divizeze societatea și să destabilizeze ordinea publică”.

Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova

Reprezentantul MAI a subliniat că mai multe grupuri de enoriași, mobilizați organizat, au venit cu intenția de a împiedica desfășurarea altei manifestații publice, dar și cu intenția directă de a se confrunta cu forțele de ordine, care aveau misiunea de a asigura protecția tuturor participanților și menținerea ordinii la toate evenimentele publice.

Ministerul Afacerilor Interne atrage atenția asupra faptului că au fost folosiți în mod cinic copii și persoane vulnerabile în zonele de tensiune pentru a provoca reacții și a genera instabilitate. „Este regretabil să constatăm că au fost implicați și unii slujitori ai Bisericii în acțiuni de instigare la confruntare”, a remarcat Cătălin Goria.


În urma acestor incidente, peste zece angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, polițiști și carabinieri, au fost agresați în timpul intervenției. MAI subliniază că astfel de comportamente nu pot fi tolerate într-un stat de drept și că persoanele implicate vor fi sancționate conform legii.

Mitingurile de duminică din Chișinău s-au lăsat cu altercații între manifestanți și forțele de ordine. Mai multe persoane au avut de suferit. Tensiunile au escaladat în momentul în care mai mulți participanți la Marșul Familiei, organizat de PSRM în susținerea valorilor tradiționale, au încercat să forțeze cordonul de poliție pentru a înainta spre locul în care se desfășura marșul Pride al comunității LGBTQ+.

Citește și: Expert: Finalizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău va permite Republicii Moldova să elimine dependența de Centrala de la Cuciurgan

În îmbrânceli a fost implicat și un bărbat care purta pe umeri un copil. La un moment dat, copilul s-a dezechilibrat, iar bărbatul l-a apucat de un picior, lăsându-l să atârne câteva momente cu capul în jos, în timp ce copilul plângea speriat. În altercații au fost implicați și câțiva manifestanți îmbrăcați în haine bisericești, care încercau să mobilizeze enoriașii să străbată cordonul de polițiști.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prețul mașinilor ar putea crește la anul

Autoritățile intenționează să introducă TVA la importul automobilelor, măsură care ar putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Citește și: Instructorii auto vor...

BERD revizuiește prognoza de creștere pentru Moldova

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a revizuit în scădere prognoza de creștere economică a Moldovei pentru 2026, pe fondul riscurilor cauzate de...

Zeci de străini nu au fost lăsați să intre în țară

În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat pentru 31...

Premierul Munteanu: „Moldova devine parte a economiei europene”

Republica Moldova va beneficia de investiții de peste 1 miliard de euro din partea companiilor private, inclusiv din UE, și a instituțiilor financiare internaționale. Citește...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.