StiripesurseȘtirile zileiMai mult de 600 de kilograme de cocaină, descoperite într-un port...

Mai mult de 600 de kilograme de cocaină, descoperite într-un port din estul Guatemalei

Publicat:

Mai mult de 600 de kilograme de cocaină au fost descoperite în Guatemala, ascunse în containere într-un port din estul ţării, au anunţat luni autorităţile guatemaleze, informează AFP, potrivit agerpres

Captura de 616 kilograme a avut loc duminică în Puerto Santo Tomas de Castilla, situat la 200 de kilometri nord-est de capitală, spre Marea Caraibelor, a anunţat purtătorul de cuvânt al parchetului, Juan Luis Pantaleon.

Citește și : Papa îi îndeamnă pe creştini să fie ‘săraci pe dinăuntru’ şi să nu caute bogăţie şi faimă

Potrivit autorităţilor, valoarea capturii de cocaină se ridică la 8,5 milioane de dolari.

Containerele provin din Panama, însă originea cocainei rămâne nedeterminată, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, Edwin Monroy.


Potrivit autorităţilor americane, 90% din cocaina ce provine din America de Sud şi are ca destinaţie SUA este transportată la cu avioane mici, ambarcaţiuni sau submerisibile care traversează ţările Americii Centrale.

În aceste ţări, reţelele criminale locale operează în cooperare cu cartelurile internaţionale.

Violenţele legate de traficul de droguri şi bande criminale sunt responsabile de aproape jumătate dintre cele 3.500 de omucideri care au loc în medie în fiecare an în Guatemala, potrivit autorităţilor acestei ţări.

Citește și : Boris Johnson: COP26 trebuie ‘să marcheze începutul sfârşitului’ pentru schimbările climatice

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.