
Proiectului Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Quebecului în domeniul securității sociale este la etapa de negociere.
Citește și: Calitatea motorinei, sub verificare. Au fost dispuse controale inopinate
Documentul este supus discuțiilor la Quebec, Canada de către directoarea generală a Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), Elena Țîbîrnă, care împreună cu reprezentanții Ministerului Muncii și Protecției Sociale participă, în perioada 20-23 ianuarie 2026, în cadrul primei runde de negocieri.
Proiectul Acordului prevede acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensiei de dizabilitate sau de urmaș, precum și de prestații sociale în cazul unui accident de muncă sau boli profesionale. Totodată, conform prevederilor Acordului, persoanele care au lucrat în ambele țări, dar nu sunt eligibile pentru pensie în unul dintre state, vor putea beneficia de totalizarea perioadelor de cotizare pentru a îndeplini condițiile de acordare a pensiei.
Republica Moldova, la momentul actual, a semnat Acorduri de securitate socială bazate pe principii de proporționalitate cu 20 de state, semnarea Acordului cu Guvernul Quebecului reprezintă continuarea eforturilor în edificarea unui sistem de asigurare socială a cetățenilor moldoveni stabiliți peste hotare.
This post was last modified on 21/01/2026 11:32 11:32