StiripesurseȘtirile zileiMai multe cutremure puternice ZGUDUIE RD Congo după erupţia vulcanului Nyiragongo

Mai multe cutremure puternice ZGUDUIE RD Congo după erupţia vulcanului Nyiragongo

Publicat:

Cutremure puternice au zguduit în cursul nopţii de marţi spre miercuri oraşul Goma, situat la poalele vulcanului Nyiragongo din estul Republicii Democrate Congo (RDC), printre acestea numărându-se două seisme violente, produse dimineaţa devreme, care au provocat pagube, relatează AFP, potrivit agerpres.

La fel ca în ultimele două zile, cutremurele au continuat toată noaptea, la intervale regulate, alimentând temerile locuitorilor din zonă, dintre care mulţi nu au dormit.

Citeşte şi: Preoţii iezuiţi au abuzat sexual zeci de minori în Chile – Black News

Două dintre cutremurele recente au fost deosebit de violente. Unul dintre seisme, produs în jurul orei 5:45 (3:45 GMT), a provocat ţipete şi panică în rândul locuitorilor din Goma, mulţi dintre aceştia grăbindu-se să iasă din case.

Potrivit contului de Twitter al RSM, agenţia însărcinată cu monitorizarea activităţii seismice din Rwanda, a cărei frontieră se învecinează cu oraşul Goma, acest cutremur a avut o magnitudine de 5,1.


O clădire cu două etaje s-a prăbuşit parţial lângă o benzinărie de pe un drum din sud-vestul Goma, nefiind raportate victime. Alte două locuinţe cu două etaje au fost, de asemenea, grav avariate. O altă casă s-a prăbuşit în cartierul Katindo.

Daune au fost raportate şi în Gisenyi, un oraş din Rwanda, de cealaltă parte a frontierei, conform imaginilor publicate pe reţelele de socializare, în special de postul local RadioTV10.

Marţi, în urma cutremurelor violente, cel puţin patru clădiri s-au prăbuşit parţial în capitala provinciei Kivu de Nord, printre acestea numărându-se o clădire cu trei etaje în care se aflau opt persoane care au fost grav rănite, potrivit protecţiei civile locale.

Crăpături impresionante şi lungi au apărut şi în sol. În urma celor mai recente mişcări telurice, mai multe dintre aceste fisuri s-au lărgit considerabil, îngreunând deplasarea pe carosabilul crăpat, potrivit unui corespondent al AFP. În unele zone, prin aceste fisuri a ieşit apă, provenind probabil din lacul Kivu din apropiere, fapt care a suplimentat temerile locuitorilor.

Numeroase persoane au preferat să doarmă afară, pe saltele şi sub plase de ţânţari, în special locuitorii din clădirile cu două sau trei etaje al căror număr a crescut în ultimii ani.

Se estimează că intensitatea seismelor (119 doar luni) va scădea, au anunţat autorităţile citând institutul local de vulcanologie.

Citeşte şi: Comisia Europeană îşi ÎNCHIDE jumătate din clădirile de birouri aflate la Bruxelles – Black News

Bilanţul oficial în urma erupţiei de sâmbătă a vulcanului Nyiragongo a ajuns marţi la 32 de decese. Unele dintre victime au murit arse când fluxul de lavă a ajuns la locuinţele lor, altele din cauza inhalării fumului sau a gazelor toxice.

Nyiragongo, unul dintre cei mai activi şi mai periculoşi vulcani, a erupt sâmbătă seară. În urma erupţiei, un strat gros de lavă incandescentă, cu lăţimea de aproape un kilometru, a curs pe versanţi, către oraşul cu circa 2 milioane de locuitori.

Fluxul de lavă s-a oprit la câteva sute de metri de marginea oraşului Goma, însă a distrus 17 sate în calea sa, a întrerupt alimentarea cu energie electrică şi a blocat un drum principal. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un american a încercat să iasă din R. Moldova cu lingouri din aur și argint

În urma controlului vamal al bagajelor de mână și de cală ale unui pasager american, funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, în conlucrare cu...

47 de pompieri au intervenit la lichidarea unui incendiu produs la un depozit frigorific

Un incendiu a izbucnit într-un depozit frigorific de pe strada Petricani 19/8 din Chişinău, fiind mobilizate echipele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență conform...

ANSP retrage de pe piaţă mai multe loturi de parfumuri LA’VENTI

În urma unor verificări, Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a depistat mai multe loturi neconforme ale produsului cosmetic LA’VENTI – parfum și apă...

VIDEO Igor Grosu reacţionează la demisia lui Musteața

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, afirmă că ar fi preferat ca Radu Musteața să rămână în funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare. Acesta...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.