StiripesursePoliticăMai mulţi premieri europeni ne calcă pragul în această lună

Mai mulţi premieri europeni ne calcă pragul în această lună

Publicat:

Mai mulţi premieri europeni ne calcă pragul în această lună

Pe parcursul lunii septembrie, Republica Moldova va fi vizitată de câțiva înalți demnitari europeni. Potrivit unui comunicat al Guvernului, aceste vizite au scopul de a accentua susținerea partenerilor pentru calea de modernizare și integrare europeană a Republicii Moldova.

Citeşte şi: Alina Kabaeva, partenera lui Putin, și călătoriile relaxate la Torino și Milano înainte de invadarea Ucrainei – Stiripesurse.md

Astfel, pe 4 septembrie, la Chișinău va sosi premierul Poloniei, Donald Tusk. Înaltul demnitar va fi întâmpinat de omologul său Dorin Recean, după care cei doi oficiali vor avea o întrevedere bilaterală, urmată de o ședință extinsă a delegațiilor din cele două state.

Mai mulţi premieri europeni ne calcă pragul în această lună

În timpul vizitei, prim-ministrul Poloniei va mai avea întrevederi cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și cu președintele Parlamentului, Igor Grosu. La Parlament, Donald Tusk va susține un discurs în cadrul unei ședințe festive.

Următoarea vizită oficială va avea loc în zilele de 12 și 13 septembrie, când la Chișinău se va afla prim-ministrul Marelui Ducat de Luxemburg, Luc Frieden.


Iar pe 16 septembrie, Republica Moldova îl va găzdui pe premierul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Eduard Pleșca, propus pentru funcția de viceprimar de Bălți

Eduard Pleșca ar putea fi numit în funcția de viceprimar al municipiului Bălți, după ce actualul viceprimar, Vitalie Balan, și-ar fi anunțat demisia. Informația...

R. Moldova, printre cei mai buni la matematică: cinci distincții obținute la Olimpiada Internațională din China

Lotul olimpic al Republicii Moldova a revenit cu rezultate remarcabile de la cea de-a 67-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică, desfășurată la Shanghai,...

Ce avere are Vasile Tofan, noul premier desemnat

Înainte de a ajunge la conducerea Guvernului, Vasile Tofan a construit o avere în mediul privat. O investigație RISE Moldova arată câți bani a...

Ministrul Mediului: Nivelul apei în Nistru este mai redus, dar alimentarea populației nu este pusă în pericol

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a venit cu precizări privind situația nivelului apei în râul Nistru, menționând că, deși debitul este mai redus decât în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.