Mai sunt în viaţă circa 245.000 de supravieţuitori ai Holocaustului, în peste 90 de ţări (studiu)

Publicat:

Mai sunt în viaţă circa 245.000 de supravieţuitori ai Holocaustului, în peste 90 de ţări (studiu)

La aproape 80 de ani după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, mai sunt în viaţă circa 245.000 de supravieţuitori ai Holocaustului, în peste 90 de ţări, potrivit unui nou studiu demografic publicat marţi, informează AFP.

Potrivit Claims Conference, care reuneşte mai multe organizaţii evreieşti, 119.300 dintre aceşti supravieţuitori trăiesc în Israel, în timp ce 38.400 trăiesc în SUA şi 21.900 în Franţa, potrivit stiripesurse.


Citește și : Moldova va avea un minister al Apărării Naționale. Instituția va fi redenumită, exact ca în România

“Aproape toţi supravieţuitori actuali erau copii în perioada persecuţiilor naziste şi au supravieţuit lagărelor, ghetourilor, evadării şi vieţii clandestine”, precizează raportul, subliniind că tot copiii aveau “cele mai mici şanse să supravieţuiască”.

Având în prezent o vârstă medie de 86 de ani, supravieţuitorii sunt “într-o perioadă a vieţii lor când nevoia de îngrijiri şi servicii creşte”, a declarat într-un comunicat Gideon Taylor, preşedintele Claims Conference, adăugând că “este timpul să se dubleze atenţia faţă de această populaţie în declin”.

Acest “Raport demografic mondial asupra supravieţuitorilor Holocaustului” a fost elaborat în urma analizării mai multor baze de date provenite în special din programe de indemnizaţie şi asistenţă acordate supravieţuitorilor, programe gestionate de Claims Conference.

Claims Conference a fost înfiinţată pentru a-i ajuta pe supravieţuitori să primească indemnizaţii, după acordul încheiat în septembrie 1952 între Germania de Vest şi Israel.

În conformitate cu acest acord, Germania de Vest a acceptat să plătească peste trei miliarde de mărci germane la acea dată.

Prin acest gest, tânăra Republică Federativă Germană (RFG) s-a putut ralia din nou comunităţii naţiunilor după Al Doilea Război Mondial, Holocaust şi exterminarea a şase milioane de evrei.

Citește și : CNA o scoate ‘basma-curată’ pe Maia Sandu: ‘Premiul NU este cadou’

După această dată, guvernul german a plătit peste 90 de miliarde de dolari pentru “a repara” suferinţele şi pierderile victimelor persecuţiilor naziste, după negocieri duse de Claims Conference.

Dintre supravieţuitori, cei care au fost deţinuţi în lagăre de concentrare primesc plăţi permanente, în timp ce persoanele care au fugit de regimul nazist obţin o despăgubire plătită o singură dată.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei Grecia a ordonat unor companii să nu le permită angajaţilor să lucreze în aer liber la...

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață – Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață - Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană Un alt...

Depozitul ascuns în munți care poate salva lumea. Unde a fost construit și ce se află în interiorul mastodontului

Depozitul ascuns în munți care poate salva lumea. Unde a fost construit și ce se află în interiorul mastodontului Un depozit ascuns în munți, într-un...

Televiziunea rusă de stat amenință cu atacarea Bucureștiului: ‘Dușmanul nostru se află în altă parte’

Televiziunea rusă de stat amenință cu atacarea Bucureștiului: 'Dușmanul nostru se află în altă parte' Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri că televiziunea rusă de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.