StiripesurseȘtirile zileiMaia Sandu acuză Rusia că destabilizează R. Moldova: „Cei care își...

Maia Sandu acuză Rusia că destabilizează R. Moldova: „Cei care își vând votul, își vând țara”

Publicat:

Președintele Maia Sandu a lansat, în plenul Parlamentului, un apel ferm de apărare a suveranității Republicii Moldova, acuzând direct Federația Rusă de declanșarea unui război hibrid împotriva statului moldovenesc, prin acțiuni de destabilizare, corupere electorală și păstrarea ilegală a trupelor sale în regiunea transnistreană.

„Moldova este o țară mică, cu o armată străină pe teritoriul său. Ca să fie clar, mă refer la staționarea ilegală a contingentului militar rus în regiunea transnistreană – o încălcare flagrantă a statutului nostru de țară neutră”, a declarat șeful statului, subliniind că prezența forțelor ruse reprezintă un risc major în contextul războiului din Ucraina.

Potrivit Maiei Sandu, scopul Moscovei este transformarea R. Moldova într-un instrument împotriva Ucrainei.

„Cei care încearcă să cumpere puterea în Moldova vor să folosească țara noastră în război împotriva Ucrainei. Și folosesc pentru asta niște pioni locali, care nu se gândesc nicidecum la binele oamenilor.”

Președintele a avertizat și asupra tentativelor de destabilizare a autonomiei găgăuze, sugerând că aceasta este ținta unei „grupări criminale” cu agendă străină.

„Vedem încercări de a folosi autonomia găgăuză în scopuri de destabilizare. O grupare criminală caută din răsputeri să preia întreg controlul asupra regiunii. Autonomia găgăuză trebuie să fie condusă de găgăuzi în interesul comunității pe care o reprezintă, nu în interesul hoților.”


Șeful statului a vorbit și despre instrumentalizarea crizei energetice din Transnistria, acuzând Rusia că a provocat artificial lipsa gazului pentru a crea tensiuni interne.

„Oamenii din regiunea transnistreană au fost deconectați de la căldură și energie și ținuți în frig și întuneric (…). De ce Gazprom a oprit livrările? Pentru că Rusia a vrut destabilizarea Moldovei.”

Unul dintre cele mai grave fenomene denunțate de Maia Sandu a fost cumpărarea voturilor la alegerile și referendumul din 2024.

„Cel mai grav și rușinos lucru care s-a întâmplat în ultima perioadă și care a pus în pericol nu doar stabilitatea, dar și suveranitatea Moldovei este cumpărarea de voturi. Acesta este adevărul: cei care își vând votul, își vând țara. În această sală toți deputații, și cei aflați la guvernare, și cei aflați în opoziție, știu bine cine, cum și cu ce bani a furat votul oamenilor.”Președintele a acuzat direct intervenția intereselor străine în deformarea procesului democratic.

„De-a lungul timpului au fost mulți care au zădărnicit eforturile de întărire a statului: unii pentru ca să poată să fure mai ușor, iar alții pentru că au fost plătiți de Moscova să ne țină slabi și fragili.”

În final, Maia Sandu a făcut apel la Parlament să condamne public cumpărarea voturilor și la cetățeni să nu cadă pradă manipulării.

Fiecare tăcere este o complicitate la furtul viitorului”, a conchis președintele

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.