StiripesurseSocialMaia Sandu despre reforma justiției: „Cea mai mare parte a reformei...

Maia Sandu despre reforma justiției: „Cea mai mare parte a reformei a avut loc”

Publicat:

Șefa statului, Maia Sandu, a participat la finele acestei săptămâni la un podcast în limba rusă, în care a vorbit despre reforma justiției. Ea a specificat că cea mai mare parte a reformei a avut deja loc, comunică MOLDPRES.

Președinta a menționat că, vineri, a participat la Adunarea Judecătorilor și le-a spus că cea mai mare parte a reformei a avut loc.

„Dacă vorbim despre evaluarea integrității în cazul judecătorilor, majoritatea au trecut deja prin acest proces. Acesta este un rezultat bun. Și asta înseamnă că ar trebui să vedem deja și rezultatul muncii acestor judecători. Când vorbim despre procuratură, această evaluare abia începe. Și singurul lucru pe care l-am cerut întotdeauna de la toată lumea sunt rezultatele luptei împotriva corupției. Aceasta nu este doar cererea mea, ci și ceea ce cer cetățenii țării noastre. Din păcate, doamna Dragălin nu a reușit să epureze procuratura, deși a promis că va face acest lucru, și nu a susținut procesul de vetting”, a spus Sandu.

Șefa statului a menționat că nu s-a discutat niciodată despre liste cu persoane care urmează să fie evaluate.

Citește și: Șefa statului a participat la marcarea a 35 de ani de la constituirea legală a Primului Parlament al Republicii Moldova


„A fost o conversație în care mi s-a spus că Procuratura Anticorupție nu va putea funcționa din cauza verificărilor, că totul va fi blocat, inclusiv cazurile grave de corupție. Și atunci a existat o propunere ca evaluarea să înceapă cu acei oameni care lucrează la cazuri serioase. Dar nu a existat niciodată nicio discuție despre rezultate. Din nou, problema este că au fost foarte puține rezultate. Și problemă este că epurarea Procuraturii Anticorupție nu s-a realizat în toți acești ani. Desigur, procesul nu a fost oprit; el trebuie să fie dus până la capăt. Dacă ar fi fost curățată, nu am mai avea o procuratură în care să lucreze oamenii lui Șor”, a adăugat Sandu.

Maia Sandu a precizat că cetățenii și partenerii internaționali vor să vadă rezultate în lupta împotriva corupției, fie ea electorală sau de mari proporții și că, atâta timp cât mai există persoane în sistem care colaborează cu organizații criminale, este foarte dificil să fie obținute rezultate concrete.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan promite că va vorbi săptămânal cu antreprenorii

Premierul desemnat Vasile Tofan afirmă că una dintre prioritățile sale va fi restabilirea încrederii antreprenorilor și atragerea de noi investiții în Republica Moldova. Acesta...

Contribuabilii au termen până pe 27 iulie pentru declararea și achitarea taxelor locale

Termenul-limită pentru prezentarea Dării de seamă privind taxele locale (Forma TL13) aferente semestrului I al anului 2026, precum și pentru achitarea taxelor locale calculate,...

Președintele din Nicaragua vrea să interzică alegerile

Președintele statului Nicaragua, Daniel Ortega, a anunțat că țara nu va mai organiza alegeri. El susține că procesul electoral e folosit de opoziție pentru...

Tofan recunoaşte în Parlament că problemele Moldovei sunt grave: ‘Deciziile nu mai pot fi amânate!’

Candidatul la funcția de prim-ministru, Vasile Tofan, și-a prezentat în Parlament programul de guvernare „UE, pace, dezvoltare”, susținând că Republica Moldova se confruntă cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.