StiripesursePoliticăMaia Sandu face o vizită de lucru în Dondușeni și Bălți

Maia Sandu face o vizită de lucru în Dondușeni și Bălți

Publicat:

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, efectuează astăzi o vizită de lucru în raionul Dondușeni și municipiul Bălți pentru a discuta cu cetățenii și reprezentanții mediului de afaceri despre prioritățile de dezvoltare ale regiunii.
Prezentă la Dondușeni, Maia Sandu a participat la inaugurarea primei Unități de Salvatori și Pompieri din țara noastră, complet independentă din punct de vedere energetic. Potrivit autorităților, acest proiect, realizat cu sprijinul SUA, va îmbunătăți semnificativ capacitatea de intervenție pentru peste 40 de mii de locuitori din oraș și alte 30 de localități. Unitatea este practic complet alimentată cu energie regenerabilă, datorită panourilor fotovoltaice care asigură 95% din necesarul energetic.

„Această clădire demonstrează potențialul energiei verzi. Este un exemplu că, prin valorificarea surselor regenerabile, putem consolida reziliența și securitatea energetică, având în același timp facturi aproape de zero. Este un model pentru un viitor mai curat și mai accesibil pentru toți”, a declarat șefa statului.

Totodată, președintele se va întâlni și cu cetățenii din satul Plop, unde va discuta despre proiectele realizate în localitate. Printre acestea se numără instalarea unui parc fotovoltaic, care va reduce costurile de energie pentru grădiniță, casa de cultură și primărie. De asemenea, inițiative precum proiectul „Renașterea râului Cubolta”, finanțat prin Fondul Național de Mediu, contribuie la protejarea mediului și la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor.

La Bălți, Maia Sandu va avea o întrevedere cu reprezentanții comunității de afaceri locale. Autoritățile menționează că Bălțiul se remarcă printr-o comunitate antreprenorială activă, care contribuie semnificativ la dezvoltarea economică a regiunii și la crearea de locuri de muncă. Pentru a sprijini această dinamică, autoritățile implementează proiecte menite să îmbunătățească infrastructura și condițiile de trai, consolidând în același timp un mediu de afaceri favorabil. Printre cele mai importante investiții se numără modernizarea spitalelor din Bălți, reabilitarea infrastructurii rutiere, precum finalizarea nodului rutier Bălți, și proiectele de eficiență energetică, cum ar fi instalarea contoarelor inteligente și izolarea termică a clădirilor publice. Aceste inițiative contribuie la reducerea costurilor, atragerea investițiilor și crearea unui cadru propice pentru dezvoltarea economică locală.

În cadrul vizitei, președintele va sublinia importanța dezvoltării echilibrate a regiunilor și angajamentul guvernării de a sprijini proiectele care îmbunătățesc condițiile de trai, modernizează infrastructura și contribuie la transformarea R. Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Buzu: Este momentul ca fiecare comunitate să își decidă viitorul cu responsabilitate, curaj și încredere

Alte 27 de primării din Republica Moldova au votat pentru amalgamarea voluntară, urmând să se unească în șapte administrații locale. Procesul continuă, iar alte...

Ion Ceban, despre Programul de activitate al Guvernului pentru anul 2026: ‘Promisiuni frumoase’

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, critică Programul de activitate al Guvernului pentru anul 2026, afirmând că documentul conține „promisiuni frumoase”, dar nu...

Tofan, la Forumul de Afaceri Moldova–India: ‘Moldova poate deveni o platformă de investiții pentru companiile indiene și un punct de acces spre piața UE’

Moldova poate deveni o platformă de investiții pentru companiile indiene și un punct de acces către piața Uniunii Europene, a declarat premierul desemnat Vasile...

Bilanț CNA pentru primele șase luni ale anului: sute de dosare penale trimise în judecată și active de sute de milioane de lei, sechestrate

Centrul Național Anticorupție a pornit 428 de cauze penale în primele șase luni ale anului și a trimis în judecată circa jumătate dintre dosarele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.