StiripesursePoliticăMaia Sandu i-a felicitat pe câștigătorii Concursului 'EuroQuiz'

Maia Sandu i-a felicitat pe câștigătorii Concursului ‘EuroQuiz’

Publicat:

Președinta Maia Sandu a participat la ceremonia de premiere a participanților Concursului „EuroQuiz”, un concurs organizat, în premieră, în Republica Moldova.

Șefa statului i-a felicitat pe elevii și profesorii, participanți ai competiției și a subliniat importanța organizării unui astfel de concurs, care aduce Europa mai aproape de elevii moldoveni, potrivit unui comunicat al Președinției.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

„Moldova merge spre UE pentru că ne dorim o viață mai bună pentru toți, iar cei care vor beneficia cel mai mult de această alegere sunt tinerii.”, a menționat Președinta Maia Sandu.

Primele trei echipe câștigătoare ale competiției „EuroQuiz” vor efectua o vizită de studiu la Bruxelles. Concursul „EuroQuiz” a fost organizat de Biroul pentru Integrare Europeană și Ministerul Educației și Cercetării, Asociația de Jocuri Intelectuale din Republica Moldova și  Agenția Națională de Tineret în parteneriat cu Delegația UE în Republica Moldova.


Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

La competiție au participat 41 de echipe: câte una din fiecare raion și cinci din municipiul Chișinău. Competiția a avut drept scop testa cunoștințele participanților despre Uniunea Europeană, în domenii precum istoria, geografia și instituțiile europene, promovând totodată implicarea activă a tinerilor în valorile europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 27 iulie în Istorie

27 iulie este a 208-a zi a calendarului gregorian și a 209-a zi în anii bisecți. Mai sunt 157 de zile până la sfârșitul...

Horoscop 27 iulie 2026

Săptămâna începe cu energie, creativitate și perspective noi. Taurii se pot afirma la serviciu, Capricornii pot descoperi noi surse de venit, iar Săgetătorii au...

Trecerea la viața sedentară a schimbat radical limbajul uman. Mii de limbi au dispărut

Numărul limbilor vorbite la nivel mondial ar fi fost, în trecut, mult mai mare decât în prezent, potrivit unui studiu care încearcă să reconstituie...

Semnalele discrete prin care pisica poate ascunde o afecțiune gravă

Pisicile au tendința de a ascunde problemele de sănătate, iar schimbările aparent minore de comportament pot indica afecțiuni care necesită intervenție medicală. Medicii veterinari atrag...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.