StiripesursePoliticăMaia Sandu, în vizită oficială la Roma: Italia susține parcursul european...

Maia Sandu, în vizită oficială la Roma: Italia susține parcursul european al R. Moldova

Publicat:

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut marți o întrevedere oficială cu Președintele Italiei, Sergio Mattarella, la Palatul Quirinale din Roma – reședința oficială a șefului statului italian. Discuțiile s-au axat pe aprofundarea relațiilor bilaterale, intensificarea cooperării economice și susținerea Italiei pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

„Am găsit în Președintele Mattarella un susținător ferm al moldovenilor, al Moldovei și al drumului nostru european. Iar Italia ne-a arătat că are încredere în viitorul nostru și ne-a oferit sprijin consistent”, a declarat Maia Sandu după întrevedere.

Italia găzduiește una dintre cele mai mari comunități de moldoveni din diaspora, iar autoritățile de la Chișinău consideră relația cu acest stat membru UE una strategică. Oficialii au discutat și despre consolidarea colaborării în domenii-cheie precum migrația, educația și investițiile.

Vizita oficială la Roma se înscrie în seria demersurilor diplomatice întreprinse de conducerea Republicii Moldova pentru a consolida sprijinul partenerilor europeni în contextul procesului de aderare la Uniunea Europeană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.