Maia Sandu: Integrarea europeană a Republicii Moldova este proiectul nostru de ţară

Publicat:

”Integrarea europeană este proiectul nostru de ţară care, odată realizat, va asigura pacea, modernizarea economică a ţării şi creşterea nivelului de trai al oamenilor”, a declarat joi preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul unei reuniuni a Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană (CNIE), la care au fost discutate condiţiile europene rămase de pus în aplicare, relatează portalul Deschide.md, potrivit agerpres

Maia Sandu a trasat ca sarcină pentru CNIE transpunerea în practică până în luna martie a măsurilor rămase pentru îndeplinirea celor nouă condiţionalităţi asumate de Republica Moldova pentru obţinerea statutului de ţară candidată la aderare, potrivit unui comunicat al preşedinţiei de la Chişinău.


Citește și : Cine sunt favoriţii la prezidenţialele din Cehia: Un fost prim-ministru, un general şi o economistă

Din cele 35 de acţiuni care urmau să fie implementate până la sfârşitul anului 2022, 16 sunt realizate, iar nouă se află în etapa finală. Printre acţiunile realizate se numără adoptarea de către parlament a noului Cod electoral, intrat în vigoare la 1 ianuarie a.c.. La fel, guvernul a adoptat Regulamentul cu privire la achiziţiile publice cu valoare mică.

Printre acţiunile care sunt în faza de finalizare se numără evaluarea extraordinară a candidaţilor pentru Consiliul Superior al Magistraturii şi Consiliul Superior al Procurorilor (pre-vetting); clarificarea competenţelor Procuraturii anticorupţie şi ale Centrului Naţional Anticorupţie în ceea ce priveşte combaterea marii corupţii.

Urmează promovarea unui pachet de acte normative care să elimine influenţa oligarhilor din sfera politică, economică şi mass-media, una dintre recomandările Comisiei Europene din iunie 2022.

Maia Sandu a insistat ca măsurile rămase să fie finalizate până la sfârşitul lunii martie, subliniind că este necesar ca toate instituţiile responsabile să accelereze eforturile de implementare a Planului de acţiuni, potrivit portalului citat.

Citește și : Justiţia spaniolă renunţă la principalul capăt de acuzare împotriva lui Puigdemont

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.