Republica Moldova avansează în implementarea reformelor necesare pentru aderarea la Uniunea Europeană, inclusiv în domeniile justiției, anticorupției și reformei administrativ-teritoriale. Declarația a fost făcută de președintele Maia Sandu în cadrul unei întrevederi cu ambasadorii și șefii misiunilor diplomatice ale statelor membre ale Uniunii Europene, organizată cu prilejul Zilei Europei.
Potrivit Președinției, discuțiile au avut loc în contextul în care Republica Moldova se pregătește să facă următorii pași în procesul de aderare la UE. În cadrul întrevederii au fost abordate progresele înregistrate pe calea integrării europene, precum și situația de securitate și economică la nivel regional și global.
Citeşte şi: Cod Galben de instabilitate atmosferică în toată ţara – Stiripesurse.md
Șeful statului a solicitat sprijinul ambasadorilor europeni pentru ca rezultatele obținute de Republica Moldova să fie reflectate în dinamica negocierilor de aderare. Maia Sandu a subliniat că procesul de integrare europeană „trebuie să rămână unul bazat pe merite”.











