StiripesurseRăzboi in UcrainaMaia Sandu: Ucraina trebuie să primească mai mult sprijin

Maia Sandu: Ucraina trebuie să primească mai mult sprijin

Publicat:

Preşedintele R. Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu pentru CNN că Ucraina trebuie să primească mai mult sprijin şi toată lumea ar trebui să înţeleagă că dacă Ucraina nu este ajutată, atunci Rusia nu se va opri la Ucraina sau la R. Moldova.

Maia Sandu a adăugat că speră că mai mult sprijin va veni în curând, astfel încât Ucraina să-şi poată recupera teritoriile şi să putem asista la sfârşitul acestui război, potrivit News.ro.

Citește și : R. Moldova cumpără electricitate din Rusia la prețurile vechi

Jurnalistul de la CNN, Christiane Amanpour a discutat cu preşedintele Maia Sandu duminică, 27 august, când R. Moldova a marcat cea de-a 32-a aniversare a independenţei sale.

Moldova se învecinează cu Ucraina şi a cunoscut tensiuni serioase cu Rusia, în special din cauza teritoriului separatist pro-rus din estul ţării, Transnistria, unde sunt staţionate trupe ruseşti.


În februarie, preşedintele rus Vladimir Putin a revocat un decret de politică externă din 2012 care recunoştea parţial independenţa R. Moldova.

Maia Sandu a explicat în interviul acordat lui Amanpour că în Transnistria există un regim care este susţinut de Rusia.

„Există trupele ruseşti care sunt staţionate ilegal în regiunea transnistreană.

Şi, bineînţeles, acesta este modul în care autorităţile ruse încearcă să influenţeze lucrurile în Republica Moldova”, a spus Maia Sandu.

Tensiunile au crescut şi mai mult de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina în februarie 2022, odată cu expulzarea reciprocă de diplomaţi între Moscova şi Chişinău.

„Când oameni din Rusia încearcă să răstoarne un guvern ales în mod democratic, acesta este un semn foarte clar că nu există respect pentru această ţară”, a declarat Sandu, referindu-se la expulzarea diplomaţilor ruşi.

R. Moldova nu este în prezent membră a Uniunii Europene, dar a depus o cerere de aderare la scurt timp după ce Rusia şi-a lansat invazia, iar apoi a primit statutul de candidat în iunie 2022.

Citește și : Spînu vrea un acord cu chinezii pentru zboruri directe spre Hong Kong

Maia Sandu a precizat că este un proces lung şi a recunoscut că există încă judecători corupţi şi procurori corupţi care nu vor ca reformele să aibă succes. Ea a subliniat însă că democraţia din Moldova se va păstra atunci când ţara va deveni stat membru al UE.

Întrebată despre moartea lui Evgheni Prigojin, Maia Sandu a menţionat că acest lucru nu face decât să reconfirme riscurile care vin dinspre Rusia, o ţară care nu are justiţie.

„Din păcate, acest lucru nu se limitează la graniţele Rusiei. Din păcate, acesta este modul în care Rusia acţionează şi faţă de vecinii săi”, a spus Maia Sandu.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

12 de salvatori și pompieri au depus jurământul solemn

Doisprezece tineri salvatori și pompieri debutanți au depus Jurământul de Credință Patriei, în cadrul unei ceremonii solemne desfășurate la Academia „Ștefan cel Mare” a...

Noi forțe la securitatea frontierei Republicii Moldova

Echipa Poliției de Frontieră a devenit mai puternică, odată cu depunerea jurământului de către 52 de tineri specialiști. Citește și: Partidul Nostru cere crearea unei...

Tehnologii inteligente pentru frontiere sigure și eficiente

În perioada 2 – 3 iunie 2026, la Bratislava, a avut loc reuniunea consorțiului proiectului european „AutoBorder”, dedicată dezvoltării unor soluții inovatoare pentru eficientizarea...

Criză de personal în instituțiile statului

Republica Moldova se confruntă cu o criză de personal, cu peste 32.000 de locuri de muncă vacante. Citește și: Dosarul „Car Vertical”: Alți trei învinuiți,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.