Maia Sandu: Vă îndemn ca, împreună, să combatem violența, abuzurile, lipsa de respect și stereotipurile

Publicat:

În data de 25 noiembrie este marcată Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor, iar Organizația Națiunilor Unite lansează anual o campanie de 16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen.

Cu acest prilej, Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj.


„Nu există nicio scuză pentru violența față de femei. Nu există nicio scuză pentru violență, în general”.

Citeşte şi: Un ofițer de investigații a fost prins cu mită

Șefa statului a menționat că în această zi, în fiecare an, vorbim despre o problemă care afectează femeile din lumea întreagă. „Republica Moldova nu este o excepție.  Anual, circa 40 de femei își pierd viața din cauza violenței, iar multe alte femei suferă tot felul de abuzuri”, a subliniat Președinta.

Președinta Maia Sandu a mai punctat că acum doi ani, Moldova a ratificat Convenția de la Istanbul, pentru a proteja viața și demnitatea fetelor și femeilor. La fel, au fost create centre de susținere și, în curând, va funcționa o instituție care va coordona și monitoriza activitățile instituțiilor publice de combatere a violenței.

„Însă pentru combaterea violenței împotriva femeilor e necesară implicarea întregii societăți. Vă îndemn să discutați cu copiii, cu tinerii pentru a le cultiva valorile respectului și demnității umane. Vă îndemn ca, împreună, să combatem violența, abuzurile, lipsa de respect și stereotipurile. Doar împreună putem construi o societate mai bună pentru noi toți”, a conchis șefa statului.  

Citeşte şi: Aleșii locali sunt obligați să depună declarații de avere

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO – Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația

VIDEO - Situație ciudată în centrul Pământului: Nucleul și-a inversat rotația În adâncul Pământului se află nucleul, o minge metalică solidă care se rotește independent...

OMS: Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență

OMS: Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență Spitalele din Republica Moldova sunt pregătite pentru situaţii de urgență conform protocoalelor Organizaţiei Mondiale...

Războiul cognitiv, noul câmp de luptă al NATO. Soluțiile unui expert pentru combaterea dezinformării

Războiul cognitiv, noul câmp de luptă al NATO. Soluțiile unui expert pentru combaterea dezinformării La summitul său apropiat, marcând 75 de ani de la înființarea...

Doi părinți din stânga Nistrului și-au găsit copilul de un an, blocat în mașină. Ce a urmat

Doi părinți din stânga Nistrului și-au găsit copilul de un an, blocat în mașină. Ce a urmat Emoții puternice pentru un cuplu din stânga Nistrului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.