StiripesurseȘtirile zileiMajoritatea locuitorilor din stânga Nistrului dețin cetățenia Moldovei

Majoritatea locuitorilor din stânga Nistrului dețin cetățenia Moldovei

Publicat:

La data de 30 iunie curent, în Registrul de stat al populației erau luați în evidență 375 044 de persoane din regiunea transnistreană, potrivit Biroului politici de reintegrare care face trimitere la datelor furnizate de Agenția Servicii Publice (ASP).

Citește și: Accident teribil la Orhei. Sunt morți și răniți

Din acest total, 354 718 persoane sunt domiciliate în stânga Nistrului și municipiul Bender, 347 161 dețin cetățenia Republicii Moldova, iar 7 557 sunt cetățeni străini. Conform aceleiași surse, 264 692 de locuitori din regiunea transnistreană dețin acte de identitate de uz intern valabile, iar 232 669 dețin pașaportul valabil al cetățeanului Republicii Moldova.

Ca urmare a amendamentelor privind simplificarea procedurii de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova, în perioada 19 aprilie 2018 – 30 iunie 2025, în condițiile acestor prevederi legale 43 505 de persoane au fost recunoscute cetățeni ai Republicii Moldova, dintre care 28 197 (circa 65%) sunt locuitori din stânga Nistrului și municipiul Bender, care au obținut deja acte de identitate  de cetățean al Republicii Moldova.

„Procesul de documentare a locuitorilor din stânga Nistrului reflectă angajamentul constant al autorităților Republicii Moldova de a facilita reintegrarea acestora în cadrul legal național, asigurându-le accesul la servicii publice și garantarea drepturilor fundamentale. În același timp, cetățenii Republicii Moldova beneficiază de multiple avantaje oferite de statutul de țară candidată la aderare la Uniunea Europeană, inclusiv libera circulație în spațiul UE și acces la numeroase oportunități economice, educaționale și sociale”, se menționează în nota Biroului politici de reintegrare.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.