StiripesurseExterneMajoritatea tinerilor din Germania se opun reintroducerii serviciului militar obligatoriu (sondaj)

Majoritatea tinerilor din Germania se opun reintroducerii serviciului militar obligatoriu (sondaj)

Publicat:

Tinerii din Germania se opun tot mai mult serviciului militar obligatoriu, potrivit unui sondaj publicat joi, pe fondul apelurilor privind reintroducerea măsurii pentru a consolida forțele armate ale țării, relatează dpa.

Un sondaj YouGov realizat pentru TUI Foundation a constatat că 55% dintre rezidenții germani cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani resping un program general de serviciu militar, în timp ce 38% s-au declarat în favoarea acestei măsuri.

Rezultatele unui sondaj realizat în urmă cu doi ani au arătat că 42% dintre tinerii din Germania susțineau această măsură, iar 47% au fost împotriva sa.

Guvernul german s-a angajat să-și consolideze armata, Bundeswehr, pentru a face față amenințării reprezentate de Rusia în urma invaziei în Ucraina.

Coaliția formată din Uniunea Creștin-Democrată (CDU, conservatori) a cancelarului Friedrich Merz, filiala sa bavareză Uniunea Creștin-Socială (CSU) și Partidul Social-Democrat (SPD) de centru-stânga a convenit să crească recrutarea printr-un program de serviciu militar voluntar.


Presiunea crește însă asupra ministrului apărării, Boris Pistorius, pentru a fi de acord cu o recrutare obligatorie.

Pe de altă parte, o mare majoritate a tinerilor germani sunt în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană, conform sondajului. Sprijinul, care se ridică la 80%, a fost mai mare decât în orice altă țară europeană unde a fost realizat studiul.

În Regatul Unit, care s-a retras din blocul comunitar în urma referendumului privind Brexitul în 2016, aproximativ 73% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani ar dori ca țara să se reîntoarcă în UE.

Studiul a constatat o creștere a nivelului de polarizare în rândul tinerilor din Germania, 43% descriindu-se ca fiind de centru-stânga și 14% ca fiind de dreapta, față de 32%, respectiv 8% în 2021.

Migrația a fost considerată cea mai importantă problemă politică din UE pentru 45% dintre tinerii germani, înaintea schimbărilor climatice și a protejării mediului, precum și a politicii externe și apărării, ambele cu 39%.

Un total de 6.703 tineri din șapte țări europene au participat la sondaj între aprilie și mai 2025.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mesajele de avertizare ale IGSU vor deveni mai accesibile pentru persoanele cu deficienţe de auz

Persoanele cu dizabilități de auz și/sau vorbire vor avea acces mai facil la mesajele de avertizare și la informațiile transmise în situații de urgență,...

R. Moldova va primi peste 10 milioane de euro pentru combaterea HIV și tuberculozei

Republica Moldova va beneficia de un grant nerambursabil în valoare de 10,008 milioane de euro din partea Fondului Global pentru combaterea HIV/SIDA, tuberculozei și...

Radu Musteață îşi explică demisia

Radu Musteață, care a fost ministru al Agriculturii pentru două zile, a publicat un mesaj de rămas bun. Acesta susține că decizia de a...

Pompierii moldoveni au stins un alt incendiu de vegetație în Grecia

Pompierii din Republica Moldova, detașați în Grecia în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, au intervenit ieri, 23 iulie, la o nouă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.