StiripesurseExterne'Make Europe Great Again': Cum plănuiește Trump să îndepărteze 4 țări...

‘Make Europe Great Again’: Cum plănuiește Trump să îndepărteze 4 țări de UE

Publicat:

Versiunea completă a Strategiei Naționale de Securitate a Statelor Unite prezintă o modalitate diferită de a evalua viitorul Europei. Pornind de la premisa că Europa se confruntă cu „ștergerea civilizației” din cauza politicilor sale de imigrație și a „cenzurii libertății de exprimare”, documentul propune concentrarea relațiilor SUA asupra câtorva țări europene cu guverne de dreapta.

O versiune mai lungă a strategiei de securitate (NSS), care a circulat înainte ca administrația de la Casa Albă să difuzeze varianta desecretizată, prezintă punctele principale urmărite de SUA: concurența cu China, retragerea din apărarea Europei, concentrarea Americii asupra emisferei vestice, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Însă versiunea nepublicată propune, de asemenea, noi instrumente pentru supremația Americii pe scena mondială și o modalitate diferită de a-și pune amprenta asupra viitorului Europei, relatează Defense One, care a analizat documentul.

“Să facem Europa din nou măreață”

Deși varianta publicată de Casa Albă cere sfârșitul unui “NATO în continuă expansiune”, versiunea completă arată în detaliu cum ar dori administrația Trump să “facă Europa din nou măreață”, deși îi îndeamnă pe membrii europeni ai NATO să se detașeze de sprijinul militar american.


Strategia propune întărirea relațiilor SUA cu câteva țări europene care au administrații și mișcări actuale similare – probabil de dreapta, scrie publicația.

Austria, Ungaria, Italia și Polonia sunt menționate ca țări cu care SUA ar trebui “să colaboreze mai mult”, cu scopul de a le îndepărta de Uniunea Europeană.

“Și ar trebui să sprijinim partidele, mișcările și figurile intelectuale și culturale care doresc suveranitatea și conservarea/restaurarea modurilor de viață tradiționale europene… rămânând în același timp pro-americane”, se arată în document.

Eșecul hegemoniei Americii

Versiunea completă a strategiei de securitate dedică, de asemenea, mai mult spațiu analizării “eșecului” hegemoniei americane, un termen care nu este menționat în versiunea publicată.

Citeşte şi:  Trump atacă din nou presa : Este ”adevăratul inamic al poporului”

“Hegemonia este lucrul greșit pe care să ți-l dorești și nu a fost realizabil”, se precizează în document.

În acest context, hegemonia se referă la conducerea lumii de către o țară folosind puterea soft pentru a încuraja alte țări să accepte să fie conduse.

“După sfârșitul Războiului Rece, elitele politicii externe americane s-au convins că dominația americană permanentă asupra întregii lumi era în interesul superior al țării noastre. Totuși, problemele altor țări sunt preocuparea noastră numai dacă activitățile lor ne amenință în mod direct interesele”, se arată în document.

Guvernele cu orientări diferite nu trebuie trecute cu vederea

Administrația Trump pare să folosească acest raționament pentru a renunța la rolul SUA în apărarea Europei, îndreptându-și în același timp atenția către cartelurile de droguri din Venezuela, notează publicația.

De asemenea, “administrația Trump a moștenit o lume în care armele de război au spulberat pacea și stabilitatea multor țări de pe multe continente. Avem un interes natural în ameliorarea acestei crize”, se arată în NSS.

Documentul menționează că nu ar trebui ca Statele Unite să facă totul singure în această direcție, dar, de asemenea, China și Rusia nu ar trebui lăsate să înlocuiască superioritatea Americii. Strategia sugerează un parteneriat cu “liderii regionali” pentru a ajuta la menținerea stabilității.

“Vom recompensa și încuraja guvernele din regiune, partidele politice și mișcările aliniate în general cu principiile și strategia noastră”, conform documentului. “Dar nu trebuie să trecem cu vederea guvernele cu perspective diferite cu care împărtășim totuși interese și care doresc să colaboreze cu noi.”

Casa Albă neagă

Citește și: Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut cu 0,4% în trimestrul doi din 2025

Citeşte şi:  Zelenski va discuta cu Trump despre negocierile cu Rusia

Defense One menționează că, după ce a publicat articolul, Casa Albă a negat existența oricărei versiuni a Strategiei de Securitate Națională, alta decât cea publicată online.

“Nu există nicio versiune alternativă, privată sau clasificată”, a declarat purtătoarea de cuvânt Anna Kelly pentru Defense One. “Președintele Trump este transparent și și-a pus semnătura pe o strategie națională de securitate care instruiește clar guvernul SUA să pună în aplicare principiile și prioritățile sale definite.”

Kelly a adăugat apoi că “orice alte așa-numite «versiuni» sunt divulgate de persoane îndepărtate de președinte care, precum acest «reporter», nu au nicio idee despre ce vorbesc.”

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ion Ceban: Groapa de gunoi de la Sîngera reprezintă o ‘catastrofă ecologică’

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că groapa de gunoi și așa-numitul „Centru de sortare” din Sîngera reprezintă o problemă gravă de mediu, care...

SFS accelerează restituirea sumei TVA aferente procurărilor de mărfuri și servicii

Serviciul Fiscal de Stat continuă să asigure un proces transparent și echitabil de restituire a taxei pe valoarea adăugată, în strictă conformitate cu Hotărârea Guvernului...

World Boxing le permite rușilor și belarușilor să participe la competiții ca sportivi neutri

World Boxing, noua instanță a boxului amator, recunoscută de Comitetul Internațional Olimpic, a anunțat, marți, că le permite boxerilor din Rusia și Belarus să...

Cristina Gherasimov, vizită de lucru la Roma: Italia sprijină parcursul european al Republicii Moldova

Italia rămâne unul dintre cei mai importanți parteneri economici și susținători ai parcursului european al Republicii Moldova, a declarat viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.