StiripesurseȘtirile zileiMAN cere sancționarea PAS

MAN cere sancționarea PAS

Publicat:

Mișcarea Alternativa Națională (MAN), parte a Blocului „Alternativa” contestă acțiunile de desemnare a candidaților PAS și cere sancționarea formațiunii politice.

Citește și: Consilierii municipali PSRM, supărați pe primarul Ceban. Cer trnsparență și responsabilitate

„Chiar dacă, potrivit legislației electorale, perioada oficială de desemnare a candidaților pentru funcția de deputat începe abia pe 20 iulie, Partidul PAS a întreprins deja mai multe acțiuni în acest sens încă din 15 iunie. Au fost prezentate persoane care urmează să fie incluse în lista electorală, fiind promovate ca și candidați în Parlamentul Republicii Moldova sau ca persoane ce vor figura pe lista PAS la alegerile parlamentare.  Mai mult decât atât, anunțurile cu aceste persoane – prezentate explicit ca viitori candidați PAS – au fost publicate și finanțate sub formă de publicitate politică pe rețelele de socializare”, se menționează în nota MAN.

În acest sens, Blocul „Alternativa” solicită constatarea încălcării de către PAS a prevederilor legale prin desemnarea candidaților înainte de termenul stabilit și promovarea contra cost a acestor acțiuni, precum și sancționarea Partidului Acțiune și Solidaritate.

În același timp, MAN consideră că PAS și membrii săi trebuie somați să șteargă toate publicațiile respective, cu desemnarea candidaților, de pe conturile lor de pe rețelele de socializare și de pe site-ul oficial.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Noii membri ai Guvernului au depus jurământul

Cabinetul de miniștri condus de Vasile Tofan a depus jurământul de învestitură, la o zi după ce a primit votul de încredere al Parlamentului....

CNAM a decontat peste jumătate de milion de lei pentru o singură intervenție cardiacă

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a alocat în luna iunie 15,1 milioane de lei pentru consumabile utilizate în intervenții chirurgicale complexe, iar...

Retragerile din băncile moldoveneşti depășesc depunerile

În luna iunie, cetățenii și companiile din Republica Moldova au retras din bănci mai mulți bani decât au depus, tendință care se menține pe...

VIDEO O seră ilegală de cânepă a fost găsită într-o curte din Soroca

Un bărbat de 54 de ani din raionul Soroca este cercetat de polițiști, fiind suspectat că ar fi cultivat ilegal plante cu conținut narcotic. În...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.