StiripesursePoliticăMAN condamnă PAS pentru evitarea ședințelor CMC și declarațiile politice publice

MAN condamnă PAS pentru evitarea ședințelor CMC și declarațiile politice publice

Publicat:

Fracțiunea Mișcării Alternativa Națională (MAN) din Consiliul Municipal Chișinău a criticat comportamentul consilierilor Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), acuzându-i că evită ședințele CMC și preferă să facă declarații politice în stradă.

Reacția MAN vine după ce reprezentanții PAS au criticat activitatea Primăriei și lipsa unui buget municipal aprobat. Într-un comunicat, fracțiunea MAN, condusă de primarul Ion Ceban, susține:

„În lipsa unor argumente reale, PAS recurge la acuzații sterile și la isterii publice, în loc să-și asume responsabilitatea politică. Reamintim că PAS se află la guvernare, nu în opoziție, și are obligația de a contribui la soluții, nu de a bloca activitatea administrației municipale.”

MAN precizează că municipiul funcționează în prezent pe baza unui buget provizoriu, conform legii, care permite desfășurarea activității instituțiilor publice și continuarea proiectelor în derulare. Potrivit MAN, nemulțumirea fracțiunii PAS ar fi legată de pierderea pârghiilor de presiune politică.

De partea cealaltă, fracțiunea PAS din CMC l-a acuzat vineri pe primarul Ion Ceban de incompetență și gestionare defectuoasă a capitalei. Totodată, fracțiunea Partidului Socialiștilor a invitat MAN la discuții pentru stabilirea unei colaborări în Consiliul municipal, iar liderul socialiștilor, Alexandr Odințov, a declarat că, în lipsa unui dialog, va solicita demisia secretarului CMC, Adrian Talmaci.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trump trimite avionul Air Force One oferit de Qatar la modernizare. Există temeri legate de securitate

Președintele american Donald Trump a anunțat că noul avion Air Force One, oferit de Qatar, va fi trimis înapoi în hangar pentru a fi...

Ucrainean căutat de autoritățile din România, depistat la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni

Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat un cetățean ucrainean în vârstă de 41 de ani, căutat de autoritățile...

38 de hectare de grâu, distruse de un incendiu în apropierea satului Purcari

Un incendiu de proporții a mistuit aproape 38 de hectare de grâu în apropierea satului Purcari, raionul Ștefan Vodă. Flăcările ar fi pornit de...

Mihai Isac, despre decizia Curții Constituționale privind autonomia găgăuză: ‘Nu a interzis alegerile. Nu a desființat instituțiile locale. Și, surpriză, nu a șters Găgăuzia...

Jurnalistul și realizatorul emisiunii „Fake News Alert” de la TVR Moldova, Mihai Isac, critică narativele promovate de unele surse pro-ruse după decizia Curții Constituționale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.