Manifestaţie în sud-estul Turciei împotriva anulării mandatelor câştigate de candidaţi prokurzi

Publicat:

Circa o sută de persoane s-au adunat joi în Diyarbakir, în sud-estul Turciei, pentru a protesta contra unei măsuri luate cu o zi înainte, care le retrage mandatele unor candidaţi prokurzi care au câştigat în alegerile municipale din 31 martie, informează AFP, potrivit Agerpres.

Manifestanţii au încercat să intre în primăria oraşului, însă intervenţia poliţiei a transformat manifestaţia lor într-un protest sit-in.


Citește și : Moscova critică modul în care Assange a fost arestat la Londra

Înalta Comisie Electorală (YSK) a Turciei a decis miercuri să nu acorde mandate persoanelor destituite prin decret-lege în cadrul amplelor epurări lansate după puciul eşuat din 2016, chiar dacă aceste persoane au câştigat alegerile municipale de săptămâna trecută.

În acest caz, candidatul clasat pe poziţia a doua în scrutinul municipal care a avut loc în 31 martie va fi declarat învingător.

Potrivit Partidului Democrat al Popoarelor (HDP, prokurd), această măsură vizează mai mulţi candidaţi ai săi, care au fost cu toate acestea autorizaţi de YSK să candideze.

Deputatul HDP Mithat Sancar a anunţat joi, la Ankara, că partidul va cere anularea alegerilor în cinci districte vizate de această măsură.

Însă, partidul susţinea că alte districte vor fi de asemenea afectate de măsură, cum este şi Baglar din Diyarbakir, unde candidatul HDP Zeyyat Ceylan s-a clasat în frunte cu peste 70% de voturi.

Candidatul clasat pe locul doi, cu numai 25% din voturi, este cel al partidului puterii, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, islamo-conservator).

“În opinia noastră, este vorba de o capcană pusă la cale de YSK”, a declarat Ceylan în timpul protestului de joi. “Bineînţeles că există presiuni ale guvernului (…), însă nimeni nu se aştepta la o încălcare atât de evidentă a alegerilor din partea YSK”, a spus el.

Citește și : Julian Assange, inculpat în SUA pentru piraterie informatică

Mai mult de 140.000 de persoane au fost destituite din funcţii şi instituţii publice printr-un decret-lege în cadrul amplelor epurări lansate după lovitura de stat eşuată în iulie 2016, imputată de Ankara predicatorului musulman Fetullah Gulen.

În afară de presupuşi susţinători ai lui Gulen, aceste epurări au vizat şi mediile prokurde. Acuzaţi de preşedintele Recep Tayyip Erdogan de legături cu “teroriştii kurzi”, numeroase cadre şi parlamentari din HDP au fost arestaţi din 2016 până în prezent.

Zeci de primari prokurzi au fost de asemenea destituiţi şi înlocuiţi de administratori numiţi de Ministerul de Interne al Turciei, în 2016 şi 2017.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.