StiripesurseȘtirile zileiManifestaţie propalestiniană la Washington

Manifestaţie propalestiniană la Washington

Publicat:

Peste o mie de persoane au manifestat sâmbătă la Washington în apărarea palestinienilor, reclamând în special încetarea ajutorului acordat Israelului de statul american, notează AFP, potrivit agerpres.  

Adunaţi pe treptele Memorialului Lincoln, loc emblematic al protestelor din capitala americană, participanţii au scandat dorinţa lor de a vedea o “Palestină liberă” şi au cerut sfârşitul a ceea ce ei consideră a fi un “apartheid” din partea Israelului faţă de poporul palestinian.

Citește și : Orfani, militari şi studenţi se ‘oferă voluntari’ să efectueze lucru manual în Coreea de Nord

“Sperăm să trimitem un mesaj clar guvernului Statelor Unite că zilele în care a susţinut statul israelian fără repercusiuni s-au încheiat”, a declarat pentru AFP Sharif Silmi, prezent la protest, în mijlocul a sute de drapele palestiniene, la o manifestaţie mult mai numeroasă mai mare decât la mitingurile pro-palestiniene anterioare.

“Vom înfrunta orice politician care continuă să finanţeze armele pentru Israel. Ne vom opune, vom vota împotriva lor, îi vom finanţa pe opozanţii lor, până când îi vom bate la urne”, a adăugat acest avocat de 39 ani din Washington.


“Oamenii s-au trezit şi acţionează. Fie că sunt tineri evrei, tineri musulmani, tineri negri, tineri albi, există un viraj generaţional”, în Statele Unite în lupta pentru “schimbarea şi eliberarea poporului palestinian şi a tuturor popoarelor oprimate”, a ţinut el să adauge.

Un sentiment împărtăşit şi de Lama Alahmad, care a venit cu mai multe prietene din statul vecin Virginia, potrivit căreia există o “schimbare imensă” în curs în Statele Unite în favoarea cauzei palestiniene.

“Vrem doar ca lumea să ne considere fiinţe umane. Nu suntem terorişti”, a declarat această mamă de 43 de ani.

Citește și :  Macron i-a adus un omagiu lui Nelson Mandela, primul preşedinte sud-african de culoare

Originară din teritoriile palestiniene, crescând în Emiratele Arabe Unite înainte de a ajunge în Statele Unite “cu peste 20 de ani în urmă”, Lama Alahmad a adăugat că doreşte “pur şi simplu să li se dea drepturile lor (palestinienilor), astfel încât oameni ca ea să se poată întoarce, iar copiii ei să poată merge în vizită acolo”.

De la 10 mai până la armistiţiul din 21 mai, 253 de palestinieni au fost ucişi de lovituri israeliene în Fâşia Gaza, printre care 66 de copii şi combatanţi, potrivit autorităţilor locale. În Israel, tirurile de rachete dinspre Gaza au făcut 12 morţi, printre care un copil, o adolescentă şi un soldat, potrivit poliţiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar oficial al BNM pentru 23 iulie 2026

Leul moldovenesc se apreciază în raport cu valutele internaționale, potrivit cotațiilor oferite de Banca Națională a Moldovei. Pentru data de 23 iulie, valutele internaționale vor...

Fosta locuință a lui Adolf Hitler are o nouă destinație. Clădirea va fi secție de poliție

După ani de procese, dispute politice și controverse publice, autoritățile austriece transformă casa în care s-a născut Adolf Hitler într-o secție de poliție. Decizia urmărește...

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.