StiripesurseȘtirile zileiManifestaţii pentru găsirea soldaţilor dispăruţi în Nagorno-Karabah

Manifestaţii pentru găsirea soldaţilor dispăruţi în Nagorno-Karabah

Publicat:

Circa 1.000 de persoane care cereau autorităţilor să acţioneze pentru a-i găsi pe soldaţii armeni dispăruţi în timpul conflictului din Nagorno-Karabah au manifestat duminică la Erevan, după o precedentă manifestaţie sâmbătă a rudelor soldaţilor la Stepanakert, capitala enclavei, relatează AFP, potrivit agerpres.

Reuniţi în spatele unei pancarte cu înscrisul “Ajutaţi-ne să ne regăsim prizonierii”, manifestanţii printre care se aflau mai multe celebrităţi au defilat în centrul capitalei armene, după ce au citit o scrisoare destinată ambasadorului rus la Erevan, cerându-i “intervenţia personală în acest proces”.

Citește și : Rusia înregistrează într-o săptămână aproape tot atâtea cazuri de COVID-19 ca în toată luna septembrie

“Pentru ce începem cu Rusia? Pentru că este ţara care a intervenit, care a putut să participe şi continuă să participe la problema care ne interesează astăzi”, a declarat unul dintre organizatorii marşului, Hrant Tohatian, un actor cunoscut în regiune.

Sâmbătă, 30 de rude ale soldaţilor dispăruţi blocaseră pentru scurt timp o stradă din centrul Stepanakert, capitala Nagorno-Karabah, înainte ca o delegaţie a acestora să fie primită de preşedintele republicii separatiste, Araik Arutiunian.


“Cerem o acţiune imediată pentru a rezolva această problemă. Dar autorităţile spun că asta nu depinde de el, că depinde de azeri”, şi-a exprimat regretul la ieşirea de la întrevedere un localnic, Arsen Gukasian, 47 de ani.

El îşi caută fiul şi fratele, acesta din urmă apelându-l pentru ultima oară în 2 octombrie, cu câteva zile după reluarea conflictului în 27 septembrie.

Potrivit lui, “Azerbaidjanul îşi dictează condiţiile. Ei nu urmăresc punctele acordului” din 9 noiembrie, semnat sub egida Rusiei, care a pus capăt ostilităţilor, consacrând victoria Azerbaidjanului. Acest acord prevede în special un schimb de prizonieri şi de corpuri.

“Astăzi, copiilor (soldaţii armeni dispăruţi) le este foame, le este sete, supravieţuiesc mâncând doar iarbă sau altceva, aşteptând ca armenii să vină să-i salveze pentru că ei sunt armeni. Dar noi, părinţii, suntem fără speranţă, noi nu ştim cum să ne salvăm copiii”, a declarat emoţionat Sargis Stepanian, 47 de an, care de asemenea îşi caută fiul.

Citește și : Incendiu la un centru de migranţi în nordul Parisului, opt răniţi

Un înalt reprezentant din Nagorno-Karabah, Artak Beglarian, a afirmat sâmbătă că “corpurile a peste 400 de militari armeni au fost deja recuperate şi schimbate în diverse locuri”. El precizase în ajun că între 50 şi 60 de soldaţi armeni sunt prizonieri.

Armenia a recunoscut că a pierdut peste 2.300 de soldaţi ucişi în conflict, printre care corpuri neidentificate. Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) este însărcinat cu procesul de evacuare a corpurilor, sub protecţia forţelor ruse de menţinere a păcii, din care aproape 2.000 de soldaţi au fost desfăşuraţi în regiune.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fără o schimbare de regim în Iran, Trump nu va câștiga

Situația din Golf rămâne fluidă, şi orice estimare este imposibilă până la semnarea unui acord între Statele Unite și Iran. Apoi, odată ce vor...

EXPLOZIE în Portul Constanța, la scurt timp după ce a fost găsită o dronă marină

O explozie a avut loc în Portul Constanța, la scurt timp după ce a fost găsită o dronă marină. Din primele informații, nu sunt...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Activitatea consiliilor electorale va putea fi urmărită pe o nouă platformă lansată de CEC

Comisia Electorală Centrală a lansat platforma cece.cec.md, care va găzdui paginile web ale tuturor consiliilor electorale de circumscripție din Republica Moldova. Potrivit instituției, această...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.