Marea Britanie : Camera Lorzilor votează în favoarea păstrării Cartei drepturilor fundamentale a UE după Brexit

Publicat:

Camera Lorzilor din parlamentul britanic a votat luni în favoarea păstrării Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în legislaţia Regatului Unit, după Brexit, informează AFP, potrivit agerpres.

Camera superioară a legislativului a dezbătut un proiect de lege privind încetarea prevalenţei legislaţiei europene faţă de cea naţională, după retragerea Regatului Unit din UE. Un amendament susţinut de opoziţie, care susţinea păstrarea Cartei în legislaţia britanică, a fost adoptat cu 316 voturi pentru şi 245 contra.


Citește și : Italia : Mattarella i-a dat termen până joi lui Fico să poarte consultări pentru formarea unui guvern

Miercurea trecută, cabinetul condus de Theresa May a suferit o altă înfrângere în Camera Lorzilor: a fost adoptat un amendament care blochează proiectul guvernamental de retragere din uniunea vamală europeană.

Proiectele de legi respinse de Camera Lorzilor sunt retrimise spre dezbatere în Camera Comunelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.