Marea Britanie, Franţa şi Germania oferă 5 milioane de euro şi ajutor material medical Iranului

Publicat:

Marea Britanie, Franţa şi Germania vor furniza ‘sprijin material şi financiar’ Iranului, una din ţările cele mai afectate de epidemia de coronavirus, au anunţat luni ministerele de externe din cele trei ţări, într-un comunicat comun citat de AFP, Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

Cele trei state europene, cosemnatare ale acordului nuclear din 2016 cu Teheran, vor trimite începând de luni kituri de testare, precum şi combinezoane şi mănuşi de protecţie.


Citește și : China folosește ca ‘armă’ viza de lucru acordată jurnaliștilor

Ele se angajează, de asemenea, să furnizeze Iranului, prin intermediul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţi şi al altor agenţii ONU, un ajutor de aproape 5 milioane de euro.

Cel puţin 66 de oameni au murit în Iran din cauza virusului Covid-19, dintre care 12 în ultimele 24 de ore, a anunţat luni Ministerul Sănătăţii de la Teheran.

Totodată, numărul celor contaminaţi a ajuns la 1.501, în creştere cu 523 faţă de ziua de duminică.

Potrivit ministerului, 291 de pacienţi au fost externaţi după ce au fost trataţi cu succes.

Citește și : Zeci de islamiști au fost condamnați la moarte în Egipt

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, Abbas Mousavi, a declarat că ajutorul pentru combatarea coronavirusului anunţat săptămâna trecută de secretarul de stat american Mike Pompeo nu a fost încă oficializat. ‘Până acum nu am primit o astfel de ofertă’, a declarat el, vorbind prin videoconferinţă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.