Marea Britanie pregăteşte MĂSURI de combatere a răspândirii coronavirusului ca în timp de RĂZBOI

Publicat:

Premierul britanic, Boris Johnson, le va cere tuturor persoanelor de peste 70 de ani să rămână în izolare strictă acasă sau în casele de îngrijire timp de patru luni, ca parte a noilor măsuri de combatere a răspândirii coronavirusului, scrie sâmbătă express.co.uk, citând postul de televiziune ITV, potrivit agerpres.

Guvernul urmează să mobilizeze eforturi ca “în timp de război” în următoarele 5 până la 20 de zile, între care planuri de izolare a persoanelor în vârstă timp de patru luni. Alte măsuri planificate au inclus rechiziţionarea forţată a hotelurilor, spitalelor private şi a altor clădiri pentru a fi folosite ca spitale temporare.


Citește și : Trump: Interdicţia de intrare în SUA, extinsă la Regatul Unit şi Irlanda

Pub-urile, restaurantele şi barurile ar putea fi, de asemenea, obligate să se închidă. Vor fi închise şi instituţiile de învăţământ din Marea Britanie.

Toate aceste măsuri sunt pregătite de Boris Johnson, ministrul sănătăţii Matt Hancock, ofiţerul medical Chris Whitty şi consilierul ştiinţific principal Sir Patrick Vallance, pentru a proteja viaţa britanicilor pe fondul epidemiei de coronavirus.

Primul ministru a fost puternic criticat pentru modul cum a abordat epidemia de coronavirus până în prezent, mulţi experţi susţinând că nu a mers suficient de departe pentru a opri răspândirea virusului.

Citește și : Trump a fost testat pentru coronavirus şi aşteaptă rezultatele

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.