Marea Britanie şi Israelul demarează programe de testare a populaţiei pentru determinarea anticorpilor Covid-19

Publicat:

Marea Britanie şi Israelul demarează programe de testare a populaţiei pentru determinarea nivelului anticorpilor Covid-19, potrivit agerpres.

Israelul a lansat testarea pentru minorii cu vârste cuprinse între 3 şi 12 ani, căutând să monitorizeze mai mult protecţia dezvoltată de copiii nevaccinaţi.


Citește și : SUA impun restricţii de viză vizând 19 oficiali din Nicaragua

Guvernul israelian vrea astfel să evite o eventuală închidere a şcolilor, în ciuda creşterii numărului de cazuri provocată de varianta Delta, scrie AFP.

Copiii cu vârste de peste 12 ani au început deja să fie vaccinaţi în Israel, unde este derulat şi un program de administrare a celei de-a treia doze de ser anti-Covid.

Studiul serologic este concentrat acum pe aproximativ 1,5 milioane de elevi cu vârste cuprinse între 3 şi 12 ani care nu sunt încă eligibili pentru a fi imunizaţi.

Cei care au un nivel suficient de anticorpi nu vor fi obligaţi să stea în carantină dacă sunt expuşi la coronavirus.

De săptămâna viitoare, britanicii vor putea primi teste pentru anticorpi Covid-19 pentru prima dată, ca parte a unui nou program al guvernului.

Începând de marţi, adulţii din Anglia, Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord vor putea să se înscrie în program. Vor putea participa la schemă până la 8.000 de persoane.

Rezultatele studiului vor fi folosite pentru monitorizarea nivelului de anticorpi Covid-19 la persoanele confirmate cu boala.

Citește și : Erdogan cere UE să îşi onoreze angajamentele în domeniul migraţiei în faţa situaţiei haotice din Afganistan

Va fi prima dată când teste de anticorpi vor fi oferite populaţiei generale, iar acest lucru vine pe fondul discuţiilor legat de derularea campaniei de administrare a unei doze suplimentare de ser anti-Covid celor care au schema de vaccinare completă.

Unii experţi din Regat au spus că este nevoie de mai mult timp pentru a decide dacă a treia doză este necesară.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.