Marea Britanie şi Ucraina au ratificat Convenţia de la Istanbul

Publicat:

Regatul Unit şi Ucraina au ratificat Convenţia de la Istanbul, primul tratat internaţional care stabileşte norme juridice constrângătoare pentru prevenirea violenţelor împotriva femeilor, a indicat vineri secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejcinovic Buric, potrivit AFP, scrie agerpres

“O excelentă săptămână pentru Convenţia de la Istanbul”, un text al Consiliului Europei: “după Ucraina, salut călduros Regatul Unit în calitate de al 37-lea stat parte”, şi-a exprimat satisfacţia Marija Buric pe Twitter.


Citește și : Ucraina ignoră Rusia şi anunţă că va semna un acord pentru cereale doar cu ONU şi cu Turcia

Secretarul general anunţase deja luni aderarea Kievului la acest “tratat istoric”.

El va intra în vigoare în cele două ţări de la 1 noiembrie, a precizat Consiliul Europei pe site-ul său.

Semnat în mai 2011 la Istanbul, acest tratat stabileşte un cadru legal şi instituţional pentru lupta împotriva violenţelor sexiste. El obligă guvernele să adopte o legislaţie care să reprime violenţa domestică şi abuzurile similare, inclusiv violul conjugal şi mutilarea genitală feminină.

Potrivit Amnesty International, Convenţia de la Istanbul este “tratatul internaţional cel mai ambiţios” în domeniu.

Turcia, care îl semnase încă din 2011, s-a retras recent din acest pact, guvernul turc acuzându-l că încurajează homosexualitatea şi că ameninţă structura familială tradiţională.

Decizia Ankarei de a-l abandona a fost confirmată de o hotărâre a Consiliului de Stat turc.

Cea mai înaltă autoritate administrativă în Turcia fusese sesizată de numeroase grupuri, între care partide politice şi organizaţii neguvernamentale pentru apărarea drepturilor omului care cereau anularea retragerii din convenţie, adoptată prin decret prezidenţial în 20 martie 2021.

Citește și : A cincea execuţie pentru trafic de droguri în Singapore

Creat imediat după al Doilea Război Mondial şi distinct de Uniunea Europeană, Consiliul Europei reuneşte 46 de state de pe întregul continent, între care Turcia, Regatul Unit şi Ucraina.

Organizaţia, care monitorizează respectarea drepturilor omului pe continent, îşi are sediul la Strasbourg, în estul Franţei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.