StiripesurseȘtirile zileiMărfuri de proveniență dubioasă urmau să ajungă în comerț

Mărfuri de proveniență dubioasă urmau să ajungă în comerț

Publicat:

Ofițerii Echipelor mobile ale Serviciului Vamal au documentat două tentative de transport ilicit de mărfuri, în urma misiunilor de control desfășurate în teritoriu.

Citește și: Crima șocantă de la Anenii Noi: A fost reținut și fiul principalului suspect

Primul caz a fost înregistrat în proximitatea or. Costești, raionul Râșcani, după ce a fost stopat și supus verificărilor un mijloc de transport de model Mercedes Sprinter, condus de un conațional în vârstă de 25 ani. Conform actelor vamale, acesta transporta un lot comercial de butoaie de inox.

În rezultatul verificărilor fizice, s-a dovedit că o cantitate de 130 butoaie din inox nu au fost declarate autorității vamale, fiind transportate în lipsa actelor de proveniență legală/vamală.

Un alt caz a fost documentat în proximitatea localității Tudora, după ce a fost stopată o unitate de transport de model Volkswagen Transporter, la volanul căreia se afla un conațional în vârstă de 47 de ani.


În rezultatul controlului fizic, s-au depistat articole de încălțăminte și îmbrăcăminte omogene, precum și unelte electrice, transportate în lipsa actelor ce atestă dovada originii legale și/sau vamale.

Prin urmare, mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoanele riscă sancțiuni contravenționale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.