StiripesurseȘtirile zileiMărfuri în cantități comerciale nedeclarate, depistate în cadrul controalelor vamale la...

Mărfuri în cantități comerciale nedeclarate, depistate în cadrul controalelor vamale la frontieră

Publicat:

Funcționarii vamali au contracarat recent trei tentative de transport ilicit de mărfuri la trecerea frontierei, pe sensul de intrare în țară.

Citește și: Ceban invocă provocări împotriva Blocului din care face parte

În primul caz, de către funcționarii postului vamal Leușeni a fost documentat un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 50 de ani, aflat la volanul unui mijloc de transport „Mercedes-Benz Sprinter”, ce se deplasa din Federația Rusă. În rezultatul controlului amănunțit, printre bagajele și transmisiunile neînsoțite a fost descoperită o cantitate comercială de țigări electronice și lichide pentru acestea. Este vorba despre 178 de unități nedeclarate autorității vamale.

În alt caz, funcționarii postului vamal Cahul au supus verificărilor un autoturism de model „Ford Mondeo”, ce se deplasa din România. Cu toate că, inițial, șoferul, un nerezident în vârstă de 49 de ani a comunicat că nu transportă bunuri pasibile declarării, printre bagajele personale a fost depistat un lot comercial de produse chimice – 95 de  unități care nu au fost declarate autorității vamale.

Tot la postul vamal Cahul, în urma controlului fizic detaliat al bagajelor pasagerilor aflați la bordul unui autocar de rută ce se deplasa din Turcia, au fost depistate articole de parfumerie nedeclarate autorității vamale. Mărfurile aparțineau unuia dintre pasageri, un cetățean moldovean de 47 de ani.


Drept urmare, mărfurile nedeclarate au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoanele documentate riscă să fie sancționate contravențional.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

Un copil a dispărut în apele Prutului

Un copil de 9 ani din raionul Ungheni este căutat de polițiști și echipele specializate, după ce a dispărut în apele râului Prut. Incidentul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.